Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânăr de 22 de ani din Argeș, împușcat în picior de prietenul de pahar. Victima nu a vrut să depună plângere

Tânăr de 22 de ani din Argeș, împușcat în picior de prietenul de pahar. Victima nu a vrut să depună plângere

Un tânăr de 22 de ani din Argeș a fost rănit după ce prietenul său de pahar, în vârstă de 28 de ani, l-a împușcat în picior.

Tânăr de 22 de ani din Argeș, împușcat în picior de prietenul de pahar. Victima nu a vrut să depună plângere
Sursa foto: Facebook/ SMURD
de Mariana Zaharia    |    17 Iul 2023   •   18:38

Individul a tras în prietenul său cu un pistol cu bile de plastic. Tânărul a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Totul s-a întâmplat duminică, în localitatea Buzoești. Victima, un bărbat, în vârstă de 22 de ani, a fost preluată de ambulanță. Medicii au fost cei care au anunțat și poliția. Tânărul le-a povestit agenților că un prieten l-a împușcat.

Politiștii l-au prins pe individ o oră mai târziu, la 40 de kilometri distanță, în Pitești. Nu avea arma la el, o lăsase acasă. Anchetatorii au decis să i-o confiște. El a fost și amendat cu 2000 de lei. Victima nu a vrut să depună plângere.

Citește și: Călător căzut pe linia de metrou, la stația Eroii Revoluţiei. Anunţul Metrorex 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Potrivit IPJ Argeș, polițiștii din Buzoești au fost sesizați de cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Costești cu privire la faptul că un tânăr de 22 de ani, din Căldăraru, a fost transportat la o unitate medicală cu leziuni prin împușcare, la piciorul drept.

Polițiștii au stabilit că leziunile pe care le prezenta tânărul au fost create de proiectile tip bilă din plastic, fiind create de un cunoscut al victimei, în cursul nopții precedente.

Bărbatul a fost depistat de polițiștii Secției 2 din Pitești, împreună cu polițișii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș și luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale Argeș.

Citește și: ”Proprietarul trebuie tras la răspundere” Câine potențial agresiv, capturat de jandarmi în Vama Veche. Turiștii speriați au alertat autoritățile

Din verificările efectuate, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 28 de ani din Pitești l-ar fi împușcat pe tânărul de 22 de ani, pe fondul unei stări conflictuale spontane, cu un pistol de tip airsoft, armă neletală, ce nu este supusă autorizării.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, până la acest moment nefiind formulată plângere prealabilă.

Totodată, bărbatul de 28 de ani a fost amendat cu 2.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea pistolului folosit la săvârșirea faptei.

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close