Antena 3 CNN Actualitate Locale Ea este tânăra care a murit în cumplitul accident cu BMW de la Cândeşti, în Buzău

Ea este tânăra care a murit în cumplitul accident cu BMW de la Cândeşti, în Buzău

Mihaela, o tânără studentă în vârstă de 21 de ani, a murit, seara trecută, într-un cumplit accident cu BMW la Cândeşti, în judeţul Buzău.

Ea este tânăra care a murit în cumplitul accident cu BMW de la Cândeşti, în Buzău
Sursa foto: Facebook | reporterbuzoian.ro
de Alin Tarnovschi    |    14 Noi 2021   •   10:25

Mihaela locuia în satul Lunca Frumoasă din comuna Pârscov (Buzău), iar seara trecută a plecat la o plimbare cu maşina, alături de Ionuţ, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Măgura.

Tânăra s-a urcat pe locul din dreapta-faţă în BMW-ul condus de tânărul din Măgura.

La un moment dat, în timp ce se aflau pe DN 10, în satul Cândeşti, tânărul a pierdut controlul direcţiei, cel mai probabil din cauza vitezei, iar maşina a intrat în plin într-un stâlp de pe marginea drumului.

Impactul a fost atât de puternic încât bucăţi din maşină s-au împrăştiat pe o distanţă de zeci de metri.

Aflat pe scaunul din dreapta, Mihaela a fost grav rănită şi a rămas încarcerată. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit cu un echipaj de descarcerare pentru a o scoate pe tânără din maşină.

Ea a fost predată unui echipaj medical, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Şoferul a fost şi el rănit şi transportat la spital, iar pe numele lui, poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Mihaela era studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Nicolae Titulescu" din Bucureşti.

×
Subiecte în articol: accident Cândeşti Buzau
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close