Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără şi-a abandonat copilul de 5 ani pe o stradă din Galaţi, după ce l-a minţit că îi cumpără covrigi

O tânără şi-a abandonat copilul de 5 ani pe o stradă din Galaţi, după ce l-a minţit că îi cumpără covrigi

O tânără în vârstă de 29 de ani şi-a abandonat copilul de 5 ani pe o stradă din Galaţi, pe motiv că nu o asculta, după ce l-a minţit că pleacă să îi cumpere covrigi.

O tânără şi-a abandonat copilul de 5 ani pe o stradă din Galaţi, după ce l-a minţit că îi cumpără covrigi
Sursa foto: Getty Images | Juanmonino
de Gabi Vlad    |    22 Iul 2021   •   17:53

Tânăra a plecat, în această dimineaţă, din comuna Cudalbi, acolo unde locuieşte, împreună cu fiul ei, în Galaţi.

La întoarcere, în timp ce se aflau aproape de staţia de microbuz, femeia şi-a minţit copilul că merge să îi cumpere covrigi, însă s-a urcat în microbuz şi l-a abandonat pe micuţ pe stradă.

Ore în şir, copilul şi-a aşteptat mama, cu ochii în lacrimi, însă femeia nu s-a mai întors. Oamenii care au trecut prin zonă l-au văzut pe băieţel plângând şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112 pentru a cere ajutorul Poliţiei.

Poliţiştii din Galaţi au demarat în scurt timp o anchetă, au cerut ajutorul populaţiei, iar după câteva ore, misterul a fost dezlegat. Copilul a fost abandonat pe stradă chiar de mama lui.

Un copil de 5 ani, găsit singur şi dezorientat pe stradă la Galați. Poliția îi caută părinţii

Tânăra care şi-a abandonat copilul pe o stradă din Galaţi, reţinută pentru 24 de ore

Identificată de poliţişti, tânăra de 29 de ani, din Mangalia (judeţul Constanţa), dar stabilită în comuna Cudalbi, le-a explicat poliţiştilor că a vrut să îl pedepsească pe micuţ pentru că nu o asculta şi l-a abandonat pe stradă, în Galaţi.

Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, iar mâine va fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

"În data de 22 iulie 2021, în jurul orei 10:45, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un minor cu vârsta de aproximativ 5 ani, a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiștilor, în fața clădirii cunoscută sub numele de ”Casa Roșie”, din municipiul Galați.

 La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Galați, care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Minorul a fost preluat de poliție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa. Aceasta, o femeie în vârstă de 29 ani, din Mangalia, județul Constanța, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, județul Galați, s-a deplasat în cursul dimineții cu un microbuz în municipiul Galați împreună cu minorul și pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a lăsat în acea zonă, după ce i-a transmis acestuia că se duce să cumpere covrigi.

Femeia a fost identificată în comuna Cudalbi, la adresa unde locuiește fără forme legale și a fost condusă la sediul Secției 2 Poliție pentru audieri.

În cauza de față, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. 

Minorul a fost preluat și va rămâne momentan în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

×
Subiecte în articol: Galați
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close