Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără acuză un poliţist din Ploieşti că a profitat de ea, chiar în timpul unei audieri la el acasă

O tânără acuză un poliţist din Ploieşti că a profitat de ea, chiar în timpul unei audieri la el acasă

O tănără din Ploieşti acuză că a fost violată chiar de poliţistul la care a depus o plângere penală după ce a fost ameninţată. Cei doi ar fi făcut schimb de numerele de telefon, iar agentul ar fi chemat-o la el acasă pe femeie pentru a-i oferi informaţii cu privire la cursul anchetei.

de Georgiana Adam    |    18 Apr 2024   •   07:54

În faţa superilorilor, agentul ar fi declarat că tânăra a fost de acord să întreţină relaţii sexuale. În mesajele trimise, cei doi vorbeau despre cum a decurs partida de amor.

Ancheta interna va stabili ce s-a întâmplat cu adevarat, dar şi cine se face vinovat în acest caz.

"Am fost la secția 4 de Poliție să depun o plângere penală împotriva unui bărbat care m-a înșelat cu o sumă de bani și ulterior mă amenința. Polițistul care mi-a luat declarații m-a contactat a doua zi și mi-a spus că are detalii despre caz pe care nu mi le poate spune la secția de Poliție. Am acceptat să mă văd într-o parcare de lângă blocul unde locuiește, în mașina mea, dar a insistat la telefon să urc la el în apartament să îmi spună detaliile, pentru că sunt urmărită și în parcare riscăm să fim văzuți. Am acceptat să urc, m-am gândit că totuși e polițist, ce mi se poate întâmpla", a declarat tânăra pentru jurnaliştii ziarulincomod.ro.

Tânăra a fost la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea unei expertize medicale, iar de la Maternitatea din Ploiești a obținut o foaie de observații cu diagnosticul abuz sexual.

Ulterior, ea a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Conducerea IPJ Prahova a anunţat că o anchetă internă a fost declanşată, pe lângă ancheta desfăşurată de procurori pentru acuzaţia de viol.

"În urma apariției în spațiul public a unui articol în care este prezentat modul în care polițiștii unei secții urbane de poliție din municipiul Ploiești și-au exercitat atribuțiile de serviciu, în urma unei sesizări a unei femei, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova este abilitat să comunice următoarele:

Cu privire la aspectele în cauză, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a dispus declanșarea cercetării prealabile încă de la momentul luării la cunoștință despre aspectele reclamate, urmând a fi stabilită situația de fapt, pentru a fi luate măsurile legale în consecință.

De asemenea, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, se află înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol", se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.

×
Parteneri
Incendiu puternic la locomotiva unui tren cu zeci de călători, în gara Hodoni din Timiș
x close