Antena 3 CNN Actualitate Locale Tribunalul Buzău îşi suspendă activitatea în semn de protest | Se judecă doar cauzele excepţionale

Tribunalul Buzău îşi suspendă activitatea în semn de protest | Se judecă doar cauzele excepţionale

Tribunalul Buzău îşi va suspenda activitatea, în perioada 6-9 iunie, în semn de protest faţă de preconizatele modificări legate de pensionare din statutul magistratului.

Tribunalul Buzău îşi suspendă activitatea în semn de protest | Se judecă doar cauzele excepţionale
Sursa foto: pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Iun 2023   •   13:36

Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Buzău solicită imperativ dialog în legătură cu modificarea oricăror modificări legate de pensionare şi solicită din partea Guvernului predictibilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

"Solicită imperativ ca orice soluţie legislativă să fie urmarea dialogului loial între puterea judecătorească şi cea legislativă, pentru găsirea unor rezolvări care respectă predictibilitatea, garanţiile constituţionale şi demnitatea statutului de judecător.

Solicită ferm ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraţilor aflaţi în funcţii şi orice eventuală modificare a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privinţa judecătorilor recrutaţi sub imperiul noilor reglementări ce trebuie, în mod imperativ, corelate cu ritmul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă.

Solicită imperativ asigurarea resurselor materiale şi umane necesare unei normale organizări a activităţii instanţelor de judecată, în scopul respectării drepturilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", se arată în comunicatul transmis de Tribunalul Buzău.

Citeşte şi: Guvernul a aprobat majorarea salariilor pentru profesori, chiar dacă oferta a fost refuzată | O nouă rundă de negocieri între Guvern şi sindicaliştii din Educaţie



Vor fi, însă, organizate şedinţe de judecată în cauze în care sunt judecate persoane în stare de detenţie, pentru măsuri preventive, drepturi şi libertăţi, ordine de protecţie, ordonanţe preşedinţiale sau probleme legate de minori şi familie.

Totodată Tribunalul Buzău anunţă că va organiza o nouă adunare a judecătorilor pe 8 iunie "pentru reanalizarea situaţiei care a generat protestul".

De asemenea, magistraţii anunţă că susţin demersurile legale pe care le vor întreprinde personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din instanţe faţă de proiectul de lege privind pensiile de serviciu, "inclusiv sub forma protestului", informează Tribunalul Buzău. 

×
Subiecte în articol: tribunalul buzău protest
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close