Antena 3 CNN Actualitate Guvernul a aprobat majorarea salariilor pentru profesori, chiar dacă oferta a fost refuzată | Negocierile au luat sfârşit. Sindicaliştii continuă greva

Guvernul a aprobat majorarea salariilor pentru profesori, chiar dacă oferta a fost refuzată | Negocierile au luat sfârşit. Sindicaliştii continuă greva

Alin Tarnovschi
5 minute de citit Publicat la 13:16 01 Iun 2023 Modificat la 13:51 01 Iun 2023

Update 13:40 „Negocierile s-au încheiat. Acesta este mesajul pe care îl transmitem public”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la briefing-ul de presă susținut după ședința Executivului.

„În legătură cu aceste solicitări, din dispoziția prim-ministrului, începând de azi ministrul Marius Budăi va intensifica dialogul cu sindicatele din educație pe tema grilei de salarizare, iar doamna ministru al Educației, Ligia Deca, va continua discuțiile cu reprezentanții sindicatelor pentru contractul colectiv de muncă”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, înainte de a-i da cuvântul ministrului Muncii.

Acesta a vorbit despre Ordonanță de Urgență care prevede creșterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar, pentru personalul didactic, și cu 400 de lei brut lunar pentru personalul nedidactic din educație.

„Coaliția și domnul prim-ministru vom continua discuțiile cu sindicatele pentru noua grilă de salarizare, bineînțeles cu sindicatele din educație în primul rând, după care urmează celelalte sindicate. Sper ca astăzi, simbolic de 1 iunie, să închidem această perioadă prin care am trecut, copiii să se poată întoarce la școală și părinții să fie liniștiți”, a afirmat Budăi.

Sindicaliştii anunţă că greva continuă

„Ieri am avut ședințe cu lideri din țară și din București pentru a stabili care este limita minimă de negociere cu Guvernul României, iar mesajul rezultat este categoric: grila de salarizare stabilită cu Ministerul Educației să fie aplicată în integralitate din această lună.

Acesta este mesajul colegilor mei, voi ține în permanență aproape de ei, au întotdeauna dreptate și, drept urmare, sub această limită nu avem ce discuta.

Colegii mei sunt cei care vor hotărî mai departe cum vor proceda. Ei au semnat pentru intrarea în această acțiune de protest, ei sunt singurii în măsură să renunțe la această formă de protest”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicale din Educație (FSE) „Spiru Haret”.

El a mai afirmat că, în opinia sa, ultima ofertă a Guvernului e „mai semnificativă”, dar „din păcate, pe fondul nemulțumirilor legitime ale colegilor noștri, așteptările lor au devenit mai mari”.
Nistor a precizat apoi că greva continuă.

La rândul său, Simion Hăncescu, liderul FSLI, a susținut că lucrurile nu sunt schimbate faţă de ziua precedentă.

„Lucrurile nu sunt schimbate faţă de ziua de ieri. Mandatul pe care l-am primit este acela de a respinge oferta. Nu ştiu ce a făcut Guvernul, se pare a dat Ordonanţa. Premierul ne-a invitat la noi discuţii, probabil legate de întreaga listă de revendicări. (…) Marţi vor veni oamenii la şcoală, vor analiza lucrurile şi ei sunt cei care vor decide, nu noi liderii. Oamenii sunt cei care sunt suverani”, a subliniat Hăncescu.

Întrebat dacă marţi va fi zi de şcoală, Hăncescu a răspuns: „Marţi este grevă. Alte date eu nu am la această oră. Oamenii au semnat pentru greva generală, oamenii o încetează”.

Ştirea iniţială - Premierul Nicolae Ciucă a spus, astăzi, înainte de şedinţa de Guvern în care a fost aprobată ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea salariilor profesorilor cu 1.000 de lei brut, că ordonanţa va schimba modul de salarizare în Educaţie, dar şi că trebuie remediat tot ce s-a întâmplat în 30 de ani în sistemul de învăţământ.

De asemenea, premierul a explicat că 330.000 de oameni vor beneficia de majorări.

"Este singura cale prin care copiii noştri pot să evolueze în viaţă într-o societate care, cu adevărat, recunoaşte rolul învăţării. Eu sunt convins că fără şcoală evoluţia nu poate fi posibilă. De asemenea, ştiu că fără şcoală dezvoltarea copiilor nu ar avea predictibilitate. De aceea, sunt convins că, astăzi, autorităţi, părinţi, dascăli, suntem datori ca îndeosebi de Ziua Copilului să facem în aşa fel încât să le recunoaştem dreptul la educaţie şi să facem în aşa fel încât să beneficieze de tot ceea ce înseamnă dreptul la şcoală.

Citeşte şi: Profesorii au respins şi ultima propunere a Guvernului! Anunţul sindicaliştilor din educaţie

Eu am convingerea că în urma acestor două săptămâni în care ne-am întâlnit cu liderii de sindicat, cu reprezentanţii părinţilor, cu reprezentanţii copiilor, am înţeles cu toţii că avem nevoie să recunoaştem rolul esenţial al educaţiei şi cred că ceea ce este cel mai important este să recunoaştem că suntem datori pentru a asigura viitorul copiilor noştri. De aceea, am exprimat şi exprimăm în continuare disponibilitatea şi deschiderea pentru dialog pentru că doar prin dialog putem să găsim soluţii pentru toate aceste probleme cu care ne confruntăm astăzi.

Am convocat această şedinţă de Guvern, astăzi, de 1 iunie, şedinţă excepţională, pentru că am apreciat că este absolut necesar să facem în aşa fel încât să remediem tot ceea ce s-a întâmplat în aceşti 30 de ani în care, cu adevărat, s-au acumulat o serie de nedreptăţi şi inechităţi în sistemul educaţional, iar acestea trebuie să fie îndreptate. Este dreptul tuturor celor care astăzi îşi desfăşoară activitatea în sistemul educaţional din România, iar rolul nostru, împreună cu dumnealor, este să căutăm şi adoptăm decizii care să rezolve aceste probleme. Sigur, nu ne putem asigura şi nu ne putem asuma că printr-o singură decizie şi printr-o singură activitate aceste probleme vor putea fi rezolvate.

Ordonanţa de urgenţă de astăzi schimbă radical modul de salarizare în Educaţie pentru că am considerat că este necesar ca noi toţi să înţelegem rolul şi menirea pe care o au atât dascălii, cât şi întreg sistemul pe întreg lanţul de la autorităţi la instituţiile de educaţie în identificarea soluţiilor şi asigurarea unui sistem educaţional aşa cum ni-l dorim noi toţi.

Practic, majorările salariale de care vor beneficia toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în sistemul de educaţie beneficiază astăzi de garanţia coaliţiei de guvernare, ne-am asumat cu toţii prioritizarea educaţiei în programul de guvernare şi în tot ceea ce înseamnă obiectivele pe care noi ni le-am propus, fiind conştienţi de faptul că România va avea viitor doar printr-un sistem de educaţie care să beneficieze de reformele necesare, de recuperarea celor care s-au pierdut de-a lungul timpului şi în felul acesta să avem garanţia că responsabilitatea pe care ne-am asumat-o va produce efecte în sistemul de educaţie.

Întregul personal din sistemul de educaţie, aproximativ 330.000 de oameni, care, trebuie să recunoaştem, au grijă zilnic de copiii noştri, vor beneficia de o nouă grilă de salariazare, vor fi primii beneficiari ai noii grile de salarizare. Din perspectiva noastră, este garanţia încrederii că discutăm despre un proces ireversibil care va fi consolidat prin dialog cu întreg mediul asociativ, prin măsurile luate la nivelul Ministerului Educaţiei şi la nivelul Guvernului, astfel încât să asigure derularea întregului proces de reformă din Educaţie", a declarat, astăzi, premierul Nicolae Ciucă, înainte de şedinţa excepţională de Guvern.

×
Parteneri
x close