Antena 3 CNN Actualitate Locale Un elev de 16 ani a fost înjunghiat într-o școală din Târgoviște. Agresorul este tot un adolescent

Un elev de 16 ani a fost înjunghiat într-o școală din Târgoviște. Agresorul este tot un adolescent

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:19 07 Mar 2025 Modificat la 14:20 07 Mar 2025
GettyImages-675149651
Poliția a stabilit că minorul de 16 ani a fost înjunghiat de un adolescent de aceeași vârstă, într-o școală din Târgoviște. Sursă foto: Getty Images

Un incident grav, soldat cu rănirea unui adolescent, a avut loc într-o unitate de învățământ din Târgoviște, spun surse Antena 3 CNN.

Potrivit informațiilor autorităților, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de reprezentanții unei unități medicale din municipiu cu privire la faptul că un minor prezintă o plagă la nivelul piciorului stâng.

Sesizarea a fost făcută joi.

Din verificările preliminare efectuate, oamenii legii au stabilit că, la data de 6 martie a.c., minorul în vârstă de 16 ani, în timp ce se afla în incinta unei unități de învățământ din Târgoviște, ar fi fost agresat fizic cu un obiect ascuțit-tăietor de către un alt minor, care avea tot 16 ani.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Un incident similar s-a petrecut în Târgoviște în 2021

Incidentul este similar cu un altul despre care presa a relatat în 2021.

Atunci, un minor de 12 ani, elev în clasa a 7-a, și-a înjunghiat în coapsă un coleg, într-o sală de curs a Liceului de artă "Domnița Bălașa".

Elevul agresat s-a ales cu o rană superficială.

Reprezentanții școlii au afirmat la momentul respectiv că cei doi elevi nu ar fi avut conflicte în trecut și că niciunul dintre ei nu avea probleme disciplinare.

×
x close