Antena 3 CNN Actualitate Locale Un motociclist din Italia a fost ucis de o ursoaică, pe Transfăgărășan. Bărbatul, omorât în pădure. Ursoaica a fost împușcată ulterior

Un motociclist din Italia a fost ucis de o ursoaică, pe Transfăgărășan. Bărbatul, omorât în pădure. Ursoaica a fost împușcată ulterior

Mariana Zaharia
2 minute de citit Publicat la 11:24 03 Iul 2025 Modificat la 08:29 04 Iul 2025
Un motociclist din Italia a fost ucis de o ursoaică, pe Transfăgărășan. Bărbatul, omorât în pădure. Ursoaica a fost împușcată ulterior
Un motociclist din Italia a fost ucis de un urs, pe Transfăgărășan. Foto amator

Un bărbat de 48 de ani din Italia, care se deplasa cu motocicleta pe Transfăgărășan, a murit în România după ce a fost atacat de o ursoaică, transmite Antena 3 CNN.

Incidentul s-a petrecut joi în zona localității Arefu, pe DN7C, la 500 de metri de coronamentul barajului Vidraru, spre Bâlea Lac.

UPDATE 16:00: Informații neoficiale spun că în telefonul italianului mort ar fi fost găsite imagini cu ursoaica în timp ce bărbatul ar fi încercat să o hrănească din mână.

De asemenea, a fost recuperat un clip video în care se vede cum animalul era tot mai aproape de viitoarea sa victimă.

Potrivit unor surse din cadrul autorităților locale, ursoaica l-a prins pe bărbat și l-a târât într-o râpă de 40 de metri, atacul nelăsând victimei nicio șansă. 

UPDATE 12:00: Ursoaica a fost împușcată de participanții la misiunea de recuperare a victimei. Cadavrul animalului a fost găsit ulterior în lacul Vidraru.

Știrea inițială

Salvatorii chemați la intervenție au găsit mai întâi motocicleta italianului și o mănușă (foto următoare).

Ei au suspectat că bărbatul a fost tras de animal în pădure.

În cele din urmă, această ipoteză s-a confirmat, fiind găsit cadavrul victimei.

În zonă au intervenit jandarmii și ISU Argeș.

Italianul ar fi fost ucis de o ursoaică

"Din primele date, reiese că în zonă au oprit mai mulți motocicliști străini, iar unul dintre ei ar fi fost atacat de un urs și tras în afara părții carosabile.

Jandarmii ajunși la fața locului au constatat că ursul nu mai este în zonă, iar în râpa de pe marginea drumului a fost semnalat un telefon, posibil al victimei, dar nu și victima", au comunicat autoritățile.

Ulterior, salvatorii au confirmat că bărbatul italian a fost găsit decedat într-o râpă de 70-80 de metri.

Cadavrul acestuia a fost pus pe targă și coborât spre lacul Vidraru, pentru a fi urcat pe o ambarcațiune și transportat la debarcader.

Potrivit participanților la acțiune, animalul care l-a ucis pe italian este o ursoaică.

Aceasta a urmărit de la distanță activitatea salvatorilor care recuperau trupul neînsuflețit.

În zona în care a fost ucis italianul sunt de aproape cinci ori mai mulți urși decât numărul optim

Problema urșilor de pe Transfăgărășan este în prezent mai gravă decât oricând.

Zona este plină de turiști, străini și români, care vin chiar pentru urși. 

"Tragedia a avut loc în zona Arefu unde există o populație de 112 urși, față de 25, cât ar fi optim.

Regia Națională a Pădurilor a anunțat că doar anul acesta au fost extrase (adică ucise) șapte exemplare de urs și a fost relocată o ursoiacă cu pui.

Peste 20 de panouri de avertizare sunt în zonă, dar turiștii le ignoră. În aceeași zi în care ursoaica l-a ucis pe motociclistul italian, un francez a privit cum un urs în căutare de hrană i-a atacat motorul.

Francezul lăsase motocicleta pe marginea drumului, ca să facă poze. A avut inspirația să nu se apropie de animal", a relatat Mariana Zaharia, corespondent Antena 3 CNN.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close