Apar primele semne că locuinţele ar putea să se ieftinească anul acesta. De teamă să nu îşi piardă clienţii, pe fondul noilor condiţii de creditare, unii dezvoltatori au scăzut preţurile apartamentelor chiar şi cu 10% faţă de anul trecut. Analiştii se tem însă că investitorii din imobiliare vor doar să testeze piaţa. Mai ales că e un început de an cu puţini români hotărâţi să-şi mai cumpere o casă.
Cursul leu-euro de peste patru lei şi 75 de bani, indicele Robor de peste trei la sută şi limitarea gradului de îndatorare la 40 la sută din venituri. Toate acestea i-au făcut pe români să se gândească de două ori înainte de a-şi cumpăra o locuinţă, la început de an. Dovada: în ianuarie numărul tranzacţiilor la nivelul întregii ţări a scăzut cu câteva mii faţă de decembrie, potrivit unor surse din piaţă. În Capitală s-au văzut şi primele efecte.
''Sunt ansambluri rezidenţiale unde sunt preţuri cu zece la sută mai mici decât de anul trecut'', spune Doru Iliescu, broker de credite.