Antena 3 Actualitate MApN: Condiţia ca pensiile speciale ale militarilor să nu depăşească 350 de lei nu a fost luată în discuţie la întâlnirile cu reprezentanţi ai FMI şi CE

MApN: Condiţia ca pensiile speciale ale militarilor să nu depăşească 350 de lei nu a fost luată în discuţie la întâlnirile cu reprezentanţi ai FMI şi CE

de S.T.    |    15 Noi 2012   •   21:26
MApN: Condiţia ca pensiile speciale ale militarilor să nu depăşească 350 de lei nu a fost luată în discuţie la întâlnirile cu reprezentanţi ai FMI şi CE
Sursa foto: Foto: Intact Images

Condiţia ca pensiile speciale ale militarilor să nu depăşească 350 de lei nu a fost luată în discuţie la întâlnirile cu reprezentanţi ai FMI şi CE, susţine MApN, menţionând, într-un comunicat de presă, că oficialii celor două organisme au spus că trebuie îndreptate lucrurile în cazul pensiilor militare calculate greşit.

"Referitor la informaţiile potrivit cărora una dintre condiţiile FMI ar fi ca pensiile speciale ale militarilor să nu depăşească 350 de lei, Biroul de presă al M.Ap.N. este împuternicit să facă următoarele precizări: La discuţiile cu reprezentanţii FMI şi ai CE, la care a participat şi ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, nu a fost niciodată luată în discuţie condiţia ca pensiile militare să nu depăşească 350 de lei. Mai mult, oficialii celor două organisme internaţionale au precizat că trebuie îndreptate lucrurile în cazul pensiilor militare care au fost calculate greşit", se arată în comunicatul MApN.

Ministrul Apărării consideră că "pensionarii militari care şi-au slujit ţara cu onestitate, cu credinţă şi cu onoare şi, independent de voinţa lor, s-au văzut puşi peste noapte în situaţia reducerii veniturilor ce li se cuveneau pe drept, nu trebuie să fie manipulaţi sau să devină victime ale dezinformării".

"Pensiile militare au fost recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale OUG nr. 1/2011, acte normative care, de altfel, au bulversat sistemul pensiilor militare, au creat mari nedreptăţi şi în loc să aducă economii la buget au crescut cheltuielile cu aproximativ 30%", a apreciat ministrul Dobriţoiu, citat în comunicat.

"Revenirea pensiilor diminuate la cuantumul pensiilor din decembrie 2010 este un act reparatoriu, dar astfel de măsuri nu pot fi luate decât după luarea în calcul a tuturor posibilelor implicaţii şi, mai ales, fără să afecteze în vreun fel angajamentele luate de ţară în domeniul fiscal-bugetar", se mai arată în comunicatul MApN.

Guvernul a cerut FMI să revină la pensiile vechi pentru militarii care au înregistrat scăderi de venituri în urma recalculării aplicate începând din 2010, dar nu şi la pensiile care au crescut în urma recalculării, adică peste 90% dintre acestea, propunere respinsă de experţii internaţionali.




×
Subiecte în articol: mapn FMI CE pensii militare

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close