Antena 3 CNN Actualitate "L-am resuscitat în barcă, i-am făcut respiraţie gură la gură". Mărturia bărbatului care a sărit în ajutorul victimelor tragediei de la Periam Port

"L-am resuscitat în barcă, i-am făcut respiraţie gură la gură". Mărturia bărbatului care a sărit în ajutorul victimelor tragediei de la Periam Port

Andreea Borboros
3 minute de citit Publicat la 13:34 01 Mai 2023 Modificat la 13:34 01 Mai 2023

Bărbatul s-a urcat în barca sa cu motor şi a pornit în căutarea oamenilor căzuţi în râul Mureş, după ce barca lor s-a scufundat în zona Periam Port, noaptea trecută.

"Eu stau la o mie de metri mai în faţă şi am fost sunat că s-a răsturnat o barcă şi dacă pot cumva să intervin cu barca mea. Am pornit şi am plecat în aval şi am dat de mama copilului, care era agăţată de o creangă şi am văzut că vine în spatele meu o altă barcă şi am zis să mă duc să caut copiii şi ăsta din spatele meu o ia, precis, pe mamă. Mi-au spus la telefon că sunt şi copii şi am plecat mai departe şi la cam 100-150 de metri am dat de copil. Erau haine deasupra şi i-am zis băiatului care era cu mine să dea cu vâsla să vedem ce e acolo. Apoi am dat cu barca aproape şi l-am prins pe copil de picior şi l-am ridicat", a declarat Nicolae Buda.

Citeşte şi: Bărbatul care conducea barca scufundată în râul Mureş, la Periam Port, reţinut pentru ucidere din culpă

Nicolae Buda a retrăit şi momentele de după ce l-a scos pe copilul în vârstă de trei ani din apele reci ale râului Mureş.

"Era încă cald, cu ochii deschişi. Am scos din el trei kile de apă, apoi am făcut gură la gură cum am ştiut. Pe mama copilului a luat-o barca ce era în spatele meu. Pe copil l-am tras din apă în barcă şi am încercat să îl resuscitez, cred că vreo 3-5 minute şi apoi am rămas fără benzină. Apoi i-am strigat pe ăştia cu barcă să vină să le dau copilul şi apoi mi-am dat seama că era mama ce au luat-o ei", a precizat bărbatul.

Astăzi, tânărul în vârstă de 33 de ani, care a condus barca ce s-a răsturnat în râul Mureş cu 12 persoane la bord, a fost reţinut de anchetatori după ce s-a descoperit că avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar şi că nu avea autorizaţie de conducător de ambarcaţiuni.

"În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20.40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureș (Periam Port - judeţul Timiș) spre malul drept (judeţul Arad), în extravilanul localității Semlac, cu o barcă din lemn.

În ambarcațiune, din extravilanul localității Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore și 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal ambarcațiunea s-a scufundat. În urma incidentului, a survenit decesul unui minor de 3 ani, din Semlac, în continuare fiind căutați un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac si doi copii minori, din Nădlac.

Din cercetări a reieșit că bărbatul care conducea nu deține certificat de conducător al ambarcațiunii, iar ambarcațiunea nu este înmatriculată. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", se arată într-un comunicat al anchetatorilor.

Vezi şi: Un tată şi cei doi copii ai săi, dar şi un tânăr, sunt dispăruţi în râul Mureş, după tragedia din Periam Port

Autorităţile au reluat, astăzi, căutările pentru cele patru persoane care sunt în continuare dispărute după tragedia de noaptea trecută. Cei patru dispăruţi sunt un bărbat de 31 de ani, din Nădlac şi cei doi copii ai săi, dar şi un tânăr de 29 de ani, din Arad.

×
Parteneri
x close