Antena 3 CNN Actualitate "M-a tăiat de şapte ori, făceam infecție, crăpa". Mărturia uneia dintre pacientele doctorului Tesloianu, care ar fi primit un stimulator cardiac de la o persoană decedată

"M-a tăiat de şapte ori, făceam infecție, crăpa". Mărturia uneia dintre pacientele doctorului Tesloianu, care ar fi primit un stimulator cardiac de la o persoană decedată

Avem în exclusivitate mărturiile şocante ale unor paciente ale celebrului cardiolog Dan Tesloianu din Iaşi, arestat pentru că refolosea dispozitive cardiace preluate de la persoane decedate.

de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Feb 2023   •   13:13

În ambele cazuri, starea de sănătate a femeilor ar fi fost pusă în pericol. Una dintre paciente mărturisește că organismul i-a respins stimulatorul cardiac, și că medicul nu i-a oferit niciun document privind proveniența echipamentului. Femeia crede că este unul dintre cei 238 de pacienţi care ar fi primit dispozitivele reciclate de la persoane care au murit.

Reprezentantii Ministerului Sănătăţii au transmis că toate dispozitivele de la Spitalul din Iaşi aveau inscripţionate pe ele faptul că sunt de unică folosinţă şi nereutilizabile.

Una dintre pacientele cardiologului Dan Nicolae Tesloianu a povestit că a fost la un pas de moarte după ce medicul i-a implantat un aparat de resincronizare a ritmului cardiac. Totul s-a întâmplat în anul 2021.

"M-am simțit foarte rău atunci când l-am mutat pentru că am suferit niște complicații care mi-au agravat starea de sănătate. M-am temut foarte mult pentru viața mea, pentru că am văzut multe cu ochii și vă imaginați, pe lângă suferința mea, câtă suferință a fost în familie", a declarat femeia.

O altă pacientă a doctorului Tesloianu a trecut prin şapte operaţii şi de fiecare dată a suferit complicaţii. Aceasta bănuieşte că infecţiile erau provocate tocmai de faptul că dispozitivele erau luate de la pacienţi decedaţi.

"În 2013 m-a operat, mi-a pus un aparat. Aparatul a mai stat cuminte nu ştiu cât şi a început să iasă şi să facă infecţie şi de şapte ori m-a operat. Mi l-a schimbat după 4-5 ani. Iar mi-l schimba, iar mi-l punea.

Făceam infecţie, crăpa, de şapte ori m-a tăiat. Nu mi-a dat nimic, niciun document. Niciodată nu m-am gândit că ar putea fi de la persoane decedate.

Dar, ştiţi, de fiecare dată când m-am dus la el, am început să şi plâng, că nu e uşor să te taie, să îţi facă anestezie. Şi am început să plâng şi m-a mângâiat pe cap şi mi-a spus: ei, nu eşti mata vinovată", a precizat femeia.

Anchetatorii au identificat peste 230 de pacienti care au primit stimulatoare cardiace provenite de la cadavre. În tot acest timp, medicul care a facut interventiile vrea să scape de arestul preventiv. Avocatul său a contestat decizia magistratilor Tribunalului Bucureşti care l-au trimis pe celebrul cardiolog din Iasi în spatele gratiilor. Contestaţia se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.

×
Subiecte în articol: Dan Tesloianu Iași
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close