Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Sănătăţii face apel la voluntari cu studii medicale pentru a merge în Turcia

Ministerul Sănătăţii face apel la voluntari cu studii medicale pentru a merge în Turcia

Ministrul Sănătății caută voluntari pentru a merge în Turcia. Alexandru Rafila spune că va organiza o campanie în acest sens și le cere românilor să doneze sânge pentru victimele cutremurelor.

Ministerul Sănătăţii face apel la voluntari cu studii medicale pentru a merge în Turcia
Sursa foto: Facebook | Alexandru Rafila
de Ştefan Petrică    |    07 Feb 2023   •   12:16

Ministerul Sănătății din România este alături de victimele cutremurului catastrofal care a provocat mii de decese și răniți, și oferă sprijin autorităților turce, mobilizând profesioniști care vor să plece în Turcia și organizând campanii de donare de sânge.

Imediat după producerea cutremurului care a afectat grav comunitățile din Turcia și nordul Siriei, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a luat legătura cu ambasadorul Turciei în România, Ozgur K. Altan pentru a-și exprima solidaritatea și pentru a oferi un sprijin imediat.

Totodată, Ministerul Sănătății este în legătură cu ambasada României la Ankara pentru eventualele solicitări și pentru asigurarea evaluării medicale și a consilierii psihologice pentru 10 studenți români care sunt repatriați din regiunea afectată.

Ministerul Sănătății împreună cu Universitățile de Medicină și Farmacie mobilizează profesioniști din sănătate care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale care să fie disponibile pentru deplasarea în zonele afectate.

Citeşte şi: "Ei strigă, dar nu-i putem salva. Suntem devastați". Noaptea și zăpada au îngreunat munca salvatorilor din Turcia

"Profesioniștii din Sănătate din România împreună cu Ministerul Sănătății și Universitățile de Medicină și Farmacie, fac un efort pentru a organiza echipe de voluntariat care să poată să se deplaseze în caz de nevoie în zonele afectate din Tucia", a declarat Alexandru Rafila.

Mai mult, a fost organizată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului care au nevoie de transfuzii.

Potrivit Ministerului Sănătății, sunt pregătite medicamente și materiale sanitare care pot fi puse la dispoziția autorităților turce.

Informaţii despre înscrierea medicilor și asistenților medicali ca voluntari pentru echipele necesare acordării de asistență medicală și despre locațiile pentru donarea de sânge, destinat victimelor cutremurului se găsesc la www.ms.ro

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close