Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Economiei, clarificări în dosarul măștilor neconforme de la MApN: "Au fost puse în vedere anumite restricții"

Ministrul Economiei, clarificări în dosarul măștilor neconforme de la MApN: "Au fost puse în vedere anumite restricții"

Directorul Romarm anchetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul măștilor neconforme din spitalele MApN este în continuare în concediu de odihnă, potrivit Ministrului Economiei, Florin Spătaru.

Ministrul Economiei, clarificări în dosarul măștilor neconforme de la MApN: "Au fost puse în vedere anumite restricții"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Alexandra Cojoianu    |    28 Feb 2023   •   14:14

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat că acesta nu este incompatibil cu funcția, în ciuda anchetei.

De asemenea, Florin Spătaru a informat că directorul Romarm, anchetat de DNA, nu și-a dat demisia.

"Am solicitat Parchetului General clarificări privind statutul juridic. Am primit aceste clarificări. Compania Romarm funcționează cu o conducere interimară. Doamna director economic a societății are mandat să reprezinte societatea. Consiliul de administrație a luat act de răspunsul parchetului privind statutul juridic al domnului Țuțu.

Dânsul nu s-a întors în activitate, este în continuare în concediu.

Dar activitatea Romarm continuă. Din această scrisoare nu reiese faptul că ar fi incompatibil cu mandatul pe care îl are, dar pe de altă parte, noi ne-am asigurat ca activitatea societății Romarm continuă, prin acest interimat cu doamna director economic", a explicat Spătaru.

Citește și: Alex Piţurcă a scăpat de control judiciar! Decizia Curţii de Apel Bucureşti în dosarul măştilor neconforme pentru MApN

Totodată, ministrul Economiei a specificat că atât timp cât directorul Romarm nu este prezent în cadrul companiei, anumite restricții au fost puse în vedere pentru ca acesta să nu se implice în activitățile curente.

"Domnul Țuțu nu este prezent în cadrul companiei. Au fost puse în vedere anumite restricții.", a adăugat politicianul.

Pițurcă Junior și Gabriel Ţuţu, directorul Romarm au fost cercetați sub control judiciar, în dosarul măștilor neconforme livrate spitalelor MApN.

Conform procurorilor, directorul Romarm i-a promis lui Alex Pițurcă recepția și plata echipamentelor care urmau să producă măștile sanitare, chiar dacă știa că vor fi neconforme.

Fiul lui Victor Pițurcă a acceptat, având în vedere că Gabriel Țuțu l-a asigurat că are relații în MApN și va putea să vândă măștile fără să fie necesară o participare la vreo licitație.

Prejudiciul creat se ridică la peste opt milioane de lei.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close