Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Economiei: ''Baticul nu te protejează de COVID''

Ministrul Economiei: ''Baticul nu te protejează de COVID''

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, le transmite românilor că măştile din material textil nu îi protejează de COVID. Ministrul susţine că măștile din comerț care nu protejează de COVID vor trebui marcate ca atare.

Ministrul Economiei: ''Baticul nu te protejează de COVID''
de Iulia Gorgorin    |    25 Noi 2020   •   15:20

Ministrul Economiei a susținut o conferință de presă, unde a ținut să îi atenționeze pe cei care poartă măști din material textil.

''Trebuie să ştii ce cumperi. Nu poţi să scoţi la vânzare un batic care vrei să ţi-l pui peste faţă. Nu poţi să îl scoţi la vânzare. El este batic, dar nu e mască. Una e să ai o mască de protecţie, şi una e să ai un batic care ţi-l pui pe faţă.

Virgil Popescu: Baticul nu te protejează de COVID

Am observat că şi colegi de ai dumneavoastră poartă, şi mulţi poartă o mască din material textil. Nu ştiu, că nu am făcut teste, dacă acea mască protejează, ca să vă dau un exemplu, dar nu cred că este o mască de protecţie. În orice caz, mască medicinală nu este. Da, masca mea este conformă, pentru că, de unde au cumpărat-o cei care o furnizează, cumpără cu absolut toate datele din spate, cu absolut toate testele, este acreditată'', a declarat miercuri, la o conferință de presă, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu.

Ministerul spune că un control al ANPC a constatat că jumătate din măștile oferite în rețelele comerciale nu protejau de coronavirus. Ministrul a mai precizat că au fost aplicate amenzi de 18 milioane de lei.

În România există 16 companii care produc măști, acestea asigură protecția necesară iar producția acestora poate acoperi necesarul, a adăugat ministrul. ”Rețelele de retail și de famacie nu ar trebui să permită comercializarea produselor care nu protejează”, a mai adăugat Virgil Popescu.

Jurnalista Diana Tache, despre declaraţia ministrului Economiei: Doamne fereşte! Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs

''Este exact cum se vorbeşte despre siguranţa naţională şi a sărit siguranţa. Asta este paralela pe care pot să o fac, apropo de declaraţia ministrului Economiei. Ar trebui să ne informeze cu privire la demersurile pe care le fac autorităţile care sunt în subordinea domniei sale, pentru a mişca economia, pentru a merge lucrurile mai departe. Îi reamintesc domnului ministru Economiei, declaraţiile responsabililor din Ministerul Sănătăţii. Domnul profesor Horaţiu Moldovan povestea la începutul pandemiei, vă aduceţi aminte, când spunea că şi fularul este bun, adică orice ţi se aşează peste figură şi unde se poate opri respiraţia şi inspiraţia, sunt necesare.

Dar, nu cred că este treaba ministrului Economiei să ne explice care dintre măşti sunt utile, care nu sunt utile. Vedem acest tangaj, inclusiv la nivel mare, la nivel de OMS, care ne spune Remdesevirul e bun, nu mai este bun, masca este bună, nu mai este bună.  Domnul ministru al Economiei, nu putea să întrebe Protecţia Consumatorului are ceva de spus? Unifarmul, DNA-ul care a făcut dosar și a pus oameni sub acuzare și care a trimis în judecată și care are depozitele în continuare pline de măști, băști și toate lucrurile, au ceva de spus? Toate aceste instituţii sunt în subdordinea Guvernului, Guvern din care face parte şi domnul ministru al Economiei. 

Dacă cumva domnul ministru al Economiei tinde să ajungă sau să acceadă pe un astfel de post, atunci să ne spună şi nouă, pentru că genul acesta de declaraţie se încadrează'', a spus Diana Tache.

Mministrul Economiei, Virgil Popescu, a fost testat pozitiv pe 2 noiembrie cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de el, pe o rețea de socializare.

×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close