Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, despre PNRR: Sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, despre PNRR: Sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 18:47 26 Apr 2021 Modificat la 18:47 26 Apr 2021
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, despre PNRR: Sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice
Sursa foto: Hepta

„Eu sunt foarte mulțumit că avem componența de educație, componenta de sănătate, componența de infrastructură, componenta de creșe, componenta de păduri, care sunt apreciate de Comisie și am bătut palma, dar sunt și alte componente pentru care să mai muncim foarte mult. Sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice. De pildă, alocarea de 4 milioane de euro pentru autostrăzi o consider o problemă politică.

Comisia nu ar trebui să aibă o opinie de mărimea alocării, iar apelul meu este către domnul Ciolacu, către liderii PSD, să nu mai submineze negocierile dure pe care le avem cu Comisia Europeană, l fel cum se întreabă pe diverse declarații politicianiste pe acest subiect. Atunci când negociezi, ești subminat de oameni care se află în treabă și fac declarații“, a precizat Cristian Ghinea.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat, luni după-amiază, la Cotroceni pe premierul Florin Cîțu, pe ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea precum şi pe liderul liberal Ludovic Orban, pe cel al USR, Dan Barna, şi pe președintele UDMR, Hunor Kelemen.

Tema oficială a şedinţei Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Comisia Europeană a ridicat obiecții faţă de documentul conceput la Bucureşti de ministerul condus de Cristian Ghinea iar PSD i-a acuzat pe cei din guvern de amatorism şi de faptul că riscă să rateze o finanțare de 30 de miliarde de euro.

Între solicitările României prin PNRR se numără şi finanțarea următoarelor proiecte, cu bugetarea aferentă:

  •     România educată: 4 miliarde euro
  •     Spitale noi: 3 miliarde euro
  •     655 de kilometri de autostradă până în 2026, 636 de kilometri de drum expres: 8,42 miliarde euro
  •     7 kilometri de magistrală nouă de metrou: 1,08 miliarde euro
  •     50 de trenuri noi de metrou: 500 milioane euro
  •     318 kilometri de cale ferată modernizată: 3,7 miliarde euro
  •     39 de trenuri noi de pasageri: 321 miliarde euro

Alocările mari pentru sectorul Infrastructură i-au pus pe gânduri pe responsabilii Comisiei europene iar situaţia a fost confirmată, săptămâna trecută, de ministrul Cristian Ghinea.

"Am spus încă de când am preluat mandantul că România este singura țară care propune o alocare atât de mare pentru Transporturi şi că sunt semne de mirare la Comisie şi că, în același timp, noi vom insista pentru o alocare mare pe infrastructură rutieră şi pe Transporturi, în general, pentru că România are nevoie să termine lanțul de autostrăzi", declara Ghinea, săptămâna trecută, la Antena 3.

Spre exemplu, în locul celor aproape 8 miliarde şi jumătate de euro pentru autostrăzi, ceruți prin PNRR, Comisia ar fi de acord să dea doar 3 miliare, pentru Autostrada Moldovei.

În plus, proiectele pentru spitale regionale nu sunt conforme cu cerințele Comisiei Europene.

Sunt probleme şi cu proiectele depuse pentru finanțarea irigațiilor, recunoștea ministrul Ghinea, săptămâna trecută.

 

 

×
x close