×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Ministrul Sorina Pintea, despre folosirea canabisului în scop medicinal: „Nu pot fi în totalitate de acord”

10 Iul 2019   •   14:02
Ministrul Sorina Pintea, despre folosirea canabisului în scop medicinal: „Nu pot fi în totalitate de acord”   16

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că nu este în totalitate de acord cu un proiect de lege al societăţii civile privind folosirea canabisului în scop medicinal.

"Am văzut acest proiect şi nu pot fi în totalitate de acord. Noi avem un grup de lucru la Ministerul Sănătăţii care s-a întâlnit o dată oficial, dar şi neoficial cu cei din comisiile de specialitate. (...) Din punctul nostru de vedere şi al specialiştilor, există două componente care sunt în discuţie teoretic: este acel THC care poate fi folosit şi în zona de entertainment şi canabidiolul. Studii de specialitate statuate în UE există pentru canabidiol ori Ministerul Sănătăţii nu poate să gireze altceva decât ceea ce este foarte sigur pentru pacient", a spus Pintea, la o dezbatere.

Ea a afirmat că "nu este nevoie de o lege a canabisului, o agenţie naţională a canabisului care să mai consume încă resurse".

"Introducerea canabisului medicinal presupune modificarea unei hotărâri de guvern şi a unei ordin de ministru. (...) Am văzut în proiectul legislativ că îl poate prescrie oricine - nici vorbă, există specialişti, există reguli foarte clare pe care trebuie să le urmărim astfel încât să ne atingem scopul. Canabisul medicinal, canabisul să fie folosit doar în scop medicinal în acest moment", a spus ministrul.

Sorina Pintea a afirmat că s-au identificat în România citostatice despre care spitalele spuneau că lipsesc, dar pentru care nu făcuseră procedurile de achiziţie.

"La sesizarea presei, am identificat de exemplu două citostatice care existau în România, dar spitalele reclamau lipsa, nu făcuseră procedurile de achiziţie. La fel, serul antiviperin care exista, a expirat la un moment dat în 31 mai, dar nimeni nu s-a gândit să ceară Departamentului de Hematovigilenţă sau producătorului dacă există un termen în care acesta poate fi folosit, pentru că ceea ce adusese în România pe piaţă nu corespundea, practic producătorul a retras. Acum avem. A fost şi o demitere", a arătat Pintea.

Proiectul de lege pentru legalizarea canabisului în scop medical cuprinde norme speciale, în completarea legislaţiei care reglementează regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope (Legea 339/2005) şi care prevede, în mod lacunar, utilizarea în scop medical a unor substanţe şi preparate stupefiante, unele componente ale canabisului (extrem de benefice pentru bolnavii suferinzi) lipsind din reglementarea în vigoare în prezent, a arătat deputatul Ileana Cristina Dumitrache pe pagina sa de Facebook.

"Prezentul proiect de act normativ introduce posibilitatea pentru pacienţi de a avea acces la canabisul medical pe bază de prescripţie medicală, eliberată de medicul specialist, utilizând un formular special (ca în cazul morfinei). Potrivit proiectului de lege, canabisul poate fi administrat sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare. Fumatul nu este permis", se arată în postare.

Proiectul propune înfiinţarea Agenţiei Canabisului (care funcţionează în ţări precum Republica Cehă, Germania, Olanda), care se ocupă de avizul pentru cultivare, precum şi de controlul, verificarea şi supravegherea operaţiunilor cu canabis în vederea utilizării în scop medical.

Proiectul de lege a fost depus pe 3 iulie la Parlament.

Sursă: Agerpres

sati