Antena 3 CNN Actualitate Mircea Băsescu a fost eliberat. Fratele preşedintelui, liber de ziua lui

Mircea Băsescu a fost eliberat. Fratele preşedintelui, liber de ziua lui

Mircea Băsescu a fost eliberat. Fratele preşedintelui, liber de ziua lui
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    26 Noi 2014   •   18:50
Update 18.50 - Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a ajuns la locuinţa sa din Constanţa, miercuri seară, în jurul orei 18, fiind adus cu maşina de unul dintre avocaţii săi, după ce instanţa a decis schimbarea încadrării din arest preventiv în arest la domiciliu, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial.
 
Fratele preşedintelui Traian Băsescu a ajuns acasă cu o zi înainte să împlinească 61 de ani, el fiind născut pe 27 noiembrie.
 
Mircea Băsescu a petrecut cinci luni în arestul Poliţiei Capitalei, el fiind arestat preventiv în data de 20 iunie.
 
Tot în cursul zilei de miercuri, şi celălalat inculpat din dosar, Marian Căpăţână, a părăsit Penitenciarul Poarta Albă, unde se afla în stare de arest preventiv. El a plecat în jurul orei 16.00, îndreptându-se către locuinţa sa din Capitală.
 
Fratele preşedintelui nu a făcut nicio declaraţie, după ce a ieşit pe poarta arestului Poliţiei Capitalei mergând direct la maşina unuia dintre avocaţii săi, cu care a plecat spre locuinţa sa din Constanţa.

Curtea de Apel Constanţa a decis, miercuri, ca Mircea Băsescu, aflat în arest preventiv din 20 iunie, să fie judecat în arest la domiciliu, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Marian Căpăţână, judecat în acelaşi dosar.
 
Magistraţii au mai dispus ca, pe durata măsurii arestului la domiciliu, atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână să respecte următoarele obligaţii: să nu părăsească fără permisiunea instanţei imobilul în care locuiesc, să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi şi să nu comunice unul cu celălalt, cu martorii din dosar sau cu membri ai familiilor acestora.
 

Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.
 
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

VIDEO. Mircea Băsescu recunoaşte că a luat bani să intervină pentru eliberarea lui Bercea Mondial: La mine au ajuns 250.000, mi s-a pus MORMANUL DE DOLARI în braţe. Traian Băsescu ştie

Pe 20 iunie, fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, hotărâre pe care apărătorul lui a contestat-o la Curtea de Apel.
_____________________________
 
Ştirea iniţială 14.43

Mircea Băsescu a fost eliberat miercuri din arestul Poliţiei Capitalei, fiind aşteptat de doi dintre avocaţii săi, cu care a plecat spre Constanţa, unde va sta în arest la domiciliu. Fratele preşedintelui nu a făcut nicio declaraţie, după ce a ieşit pe poarta arestului Poliţiei Capitalei. A mers direct la maşina unuia dintre avocaţii săi, cu care a plecat spre locuinţa sa din Constanţa.

Fratele preşedintelui Traian Băsescu, judecat în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial şi aflat în arest preventiv din 20 iunie, va fi judecat în arest la domiciliu, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanţa.

Magistraţii au decis ridicarea măsurii arestului preventiv atât în cazul lui Mircea Băsescu, cât şi al lui Marian Căpăţână, judecat în acelaşi dosar. Decizia este definitivă.

În cursul acestei zile Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână vor fi puşi în libertate.

Mircea Băsescu se află în arestul Poliţiei Capitalei, în timp ce Marian Căpăţână este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Ce presupune arestul la domiciliu:


Pe durata măsurii arestului la domiciliu, atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână au următoarele obligaţii: să nu părăsească fără permisiunea instanţei imobilul în care locuiesc, să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi şi să nu comunice unul cu celălalt, cu martorii din dosar sau cu membri ai familiilor acestora.

De asemenea, instanţa le-a atras atenţia celor doi inculpaţi că "în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor dispuse, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv".

Radu Tudor: Faptele săvârşite de Mircea Băsescu sunt foarte grave

Jurnalistul Radu Tudor consideră că faptele săvârşite de Mircea Băsescu sunt grave şi că lăsarea acestuia în libertate ar putea reprezenta o continuare a traficului de influenţă exercitat de acesta.

"Niciodată nu am avut vreo satisfacţie în legătură cu intrarea în puşcărie a unei persoane. (...) Faptele săvârşite de Mircea Băsescu sunt foarte grave. E posibil ca lăsarea lui în libertate să fi reprezentat un mijloc de continuare a traficului de influenţă pe care să-l exercite fratele preşedintelui României, mai ales că el a recunoscut că a sunat la DNA, că a sunat la poliţie. Deci avea mecanisme pe care să le utilizeze folosind numele Băsescu", a declarat Radu Tudor.



×
Subiecte în articol: mircea basescu
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close