Antena 3 CNN Actualitate Muntele românesc sau muntele bulgăresc? Care destinație are tarife mai mici de Crăciun

Muntele românesc sau muntele bulgăresc? Care destinație are tarife mai mici de Crăciun

O săptămână ne mai desparte de marea sărbătoare a Crăciunului, iar românii sunt deja cu gândul la vacanțe. Stațiunile montane de la bulgari sunt foarte căutate de români în această perioadă.

partie-iarna
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Emanuel Titus iliesi
de Gabriel Dano    |    19 Dec 2021   •   10:47

Nu mai e un secret că bulgarii ne fură turiștii și iarna, nu doar vara. Și asta din cauza politicii de prețuri, pentru că acum în Bulgaria, în perioada Crăciunului, este de două-trei ori mai ieftin decât în stațiunile montane din țara noastră.

"De exemplu, în Bansko sau în Borovets, acolo unde merg românii în Bulgaria, un sejur de trei nopți, în perioada Crăciunului, costă aproximativ 220 de euro pentru două persoane și poate ajunge până la maximum 500 de euro, caz în care beneficiază de cine în seara de Crăciun sau în noaptea de Revelion, servicii exclusivite la SPA.

În timp ce în România, spre exemplu, pentru un sejur în aceeași perioadă, în Poiana Brașov, se plătește și până la 2.000 de euro, cât o vacanță în Dubai", a transmis corespondentul Antena 3 Cătălina Buzoianu.

Ministrul Turismului nu ştie cât costă o ciorbă în Poiana Braşov

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a răspuns în exclusivitate pentru Antena 3 unor întrebări referitoare la opțiunile sale de vacanță sau concediu. Iată ce a spus despre bugetul de Sărbători şi cât crede că plătesc românii pentru o ciorbă în Poiana Braşov.

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu are o serie de locații preferate, dar rămâne fidel turismului românesc la care a recunoscut că mai avem de lucrat. 

Reporter: Dubai sau Mamaia?

Ministrul Turismului: În niciun caz Dubai sau în general în afara ţării la distanțe nu folosesc avionul din motive persoanele. Deci, în niciun caz Dubai. Dacă mă întrebați pe mine este de preferat litoralul românesc, însă mai e de lucru acolo.

Reporter: Ce buget aveți de sărbători?

Ministrul Turismului: De sărbători nu am timp darămite buget. Suntem într-o perioadă în care formăm ministerul, lucrăm la buget, lucrăm la crearea echipei, lucrăm la urgențele din PNRR, nu mă gândesc la sărbători. Chiar dacă restricţiile au fost restrânse ca să spun aşa şi există posibilitatea şi pentru Crăciun şi pentru Revelion ca mulţi dintre români să poată petrece. 

Reporter: Tăiați porcul sau îl cumpărați?

Ministrul Turismului: Eu vin din Bucovina, ce credeți? Preferăm să îl vedem acolo, în curte.

Reporter: Hotel sau preferați să închiriați?

Ministrul Turismului: Atunci când am fost la schi am optat pentru cazare la privat, atunci când am fost pe litoral am optat pentru cazare la hotel. De la caz la caz.

Reporter: Plătiți cash sau card?

Ministrul Turismului: De regulă cu cardul!

Ministrul Turismului nu ştie cât costă o ciorbă în Poiana Braşov

Reporter: Știți cât este o ciorbă în Poiana Brașov?

Ministrul Turismului: Nu am mai fost în Poiana Brașov de ani de zile. Nu ştiu, îmi închipui că poate fi destul de scumpă. Nu prea mănânc la restaurant. Mai curând acasă sau pe drum în maşină.

Ministrul Turismului, anunț important despre voucherele de vacanță

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a anunţat că tichetele de vacanță noi vor fi pe suport magnetic, pe card.

Constantin Daniel Cadariu a spus, la TVR, că are speranța că la ședința de Guvern de vineri va fi adoptată această OUG.

"Are lucruri mai noi față de trecut: faptul că aceste vouchere vor fi prelungite pentru o perioadă 5 ani, din 2022 până la finalul anului 2026. Este o primă veste bună, atât pentru salariați (...), cât și pentru agenții economici din domeniul turismului, care vor știi cum să-și facă planul de afaceri", a spus Cadariu, potrivit Mediafax.

Suma unui voucher este de 1.450 de lei, aceeași ca și până acum

Constantin Daniel Cadariu a mai spus că a prevăzut ca tichetele emise în anii 2019 – 2020 să poată fi folosite pe toată durata anului viitor.

Ministrul Turismului: Valabilitatea voucherelor de vacanţă neutilizate va fi prelungită până la finalul anului viitor

"A venit o propunere și din partea domeniului turistic, dar și din partea Ministrul Muncii de a limita până la jumătatea anului viitor valabilitatea acestor vouchere de vacanță", a mai spus Cadariu.

Aceste tichete noi vor fi pe suport magnetic, pe card, mai simplu de folosit.

×
Subiecte în articol: statiuni Bulgaria poiana brasov
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close