Antena 3 CNN Actualitate Bucureşti, un cimitir de maşini abandonate, în opinia primarului general. Planul lui Nicuşor Dan pentru 50.000 de vehicule

Bucureşti, un cimitir de maşini abandonate, în opinia primarului general. Planul lui Nicuşor Dan pentru 50.000 de vehicule

Legea intrată recent în vigoare, care permite ridicarea maşinilor parcate pe trotuare şi pe spaţii verzi, îi dă de lucru primarului general.

Bucureşti, un cimitir de maşini abandonate, în opinia primarului general. Planul lui Nicuşor Dan pentru 50.000 de vehicule
de Georgiana Adam    |    28 Noi 2020   •   20:30

Nicuşor Dan spune că vrea în primul rând ridicarea maşinilor abandonate, al căror număr este estimat la peste 50.000 pe teritoriul Capitalei.

Cât priveşe parcările ilegale, care pot fi sancţionate mai aspru conform noii legi, primarul susţine sancţionarea cu prioritate a cazurilor flagrante, în care şoferii lasă vehiculele pe trecerile pentru pietoni sau în staţiile de autobuz.

"Avem o uriaşă problemă de transport şi de parcare în Bucureşti. Este un cerc vicios. Lumea stă în trafic pentru că sunt maşini parcate, multe legal şi puţine ilegal pe prima bandă, maşinile sunt parcate pentru că oamenii folosesc maşina pentru că nu au încredere în transportul public şi pe bună dreptate în momentul ăsta. În opinia mea, nu este corect în momentul ăsta să penalizezi oamenii, mai puţin pe cei care parchează flagrant, pe treceri de pietoni, în staţii de autobuz, troleibuz. Trebuie să rezolvăm în mod sistematic problema asta a transportului public, împreună cu parcările. Deci, mai puţin cazurile flagrante, nu sunt pentru penalizarea conducătorilor auto", a spus el.

Doi ani ar dura ameliorarea condiţiilor de parcare în Capitală, potrivit lui Nicuşor Dan

"Este un efort pe care autoritatea trebuie să-l facă: să facă contracte cu mari deţinători de parcări - cum sunt hipermarketurile - care stau mult timp, mare parte din ele, nefolosite, să găsească locuri alternative către care să direcţioneze maşinile care sunt parcate pe prima bandă, în felul asta să dea linie unică pentru transportul public şi să crească viteza de deplasare. Şi undeva într-un interval de doi ani, când o să rezolvăm tipul ăsta de probleme, atunci ne putem gândi la sancţiune dacă există încălcări, dar în momentul de faţă cred că e prematur", a mai spus Nicuşor Dan.

Primarul general a anunţat că va discuta cu reprezentanţii primăriilor de sector, iar amenzil care se vor aplica celor care parchează în locuri interzise vor fi stabilite prin decizie a Consiliului General al Capitalei.

Legea care permite ridicarea maşinilor parcate pe trecerea de pietoni, în vigoare din weekend

Noul text vine să completeze o lacună legislativă, deoarece în baza prevederilor din Codului Rutier era posibilă doar ridicarea mașinilor de pe drumurile publice, nu și a celor de pe domeniul public.

În consecinţă, o mașină parcată pe prima bandă de circulație putea fi ridicată însă un autoturism lăsat pe trotuar, nu.

Această "discriminare" nu mai este însă valabilă din acest weekend, în virtutea legii promulgate.

×
Subiecte în articol: maşini abandonate Nicușor Dan
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close