Antena 3 CNN Actualitate "O doare fix în... O să-şi refacă viaţa!" Declaraţii stupefiante făcute de soţia şoferului din Prahova, acuzat de viol, care a ucis un tânăr de 23 de ani

"O doare fix în... O să-şi refacă viaţa!" Declaraţii stupefiante făcute de soţia şoferului din Prahova, acuzat de viol, care a ucis un tânăr de 23 de ani

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 07:55 20 Iun 2023 Modificat la 08:10 20 Iun 2023
Prahova
Sursa foto: Antena 3 CNN

Femeia susține că fetița, care avea 11 ani la data comiterii faptelor, ar fi fost de acord să întrețină relații sexuale cu soțul ei.

Fetița, care are acum 13 ani, este nepoata bărbatului de 43 de ani, care a ucis un șofer de 23 de ani, intrând pe contrasens în timp ce poliția se afla pe urmele sale.

"A fost din greșeală, dom'le, n-ar fi făcut niciodată treaba asta. A fost alergat de poliție și a pierdut controlul mașinii", susține soția acuzatului de viol, care a murit, la rândul său, în urma impactului năprasnic.

Citește și: ”S-a stins din viață mult prea devreme!” El este Mihai, tânărul de 23 de ani care a murit pe loc în accidentul din Prahova

Întrebată în legătură cu nepoata soțului său, a cărei mamă a depus plângere la procuratură, pentru viol, femeia a dat următorul răspuns:

"Da, n-are nimic, o doare fix în pix. Ea o să-și refacă viața o să crească şi e treaba ei. Eu am rămas amărâtă, cu doi copii. A fost cu acordul ei, ceea ce a și recunoscut ulterior, la procuratură (...)

Vii și îl cataloghezi pe toate bustierele (burtierele, n.r.) televiziunilor violator (pe soțul acuzat, n.r.) ... Pai de ce, că a stat de bună voie. Păi dacă era violată, nu mai venea, nene, în casa mea. Păi, ea îşi făcea ghiozdanul şi era la ușă înainte ca cineva să-i zică să vină", a continuat soția șoferului acuzat de viol.

Procurorii dețin informații care arată că bărbatul cercetat pentru viol intenționa să se sinucidă

Deși femeia neagă că bărbatul său ar fi provocat intenționat accidentul, procurorii dețin informații că cel acuzat le-a spus rudelor că se va sinucide, cu puțin timp înainte de impactul mortal.

Mihai Bercar, tânărul de 23 de ani, ucis duminică, pe raza comunei Poienarii Burchii din județul Prahova, visa la o carieră politică, după ce obținuse un stagiu de practica la Camera Deputaților.

Prietenul tânărului mort este singurul care a supraviețuit impactului nimicitor. El se află în stare gravă la Spitalul Floreasca din București.

×
x close