Organizatorii Electric Castle, încrezători că festivalul va avea loc. „Stați în casă pentru ca, la vară, să ne bucurăm de festivaluri!”

de A.M.P    |    20 Mar 2020   •   15:49
Organizatorii Electric Castle, încrezători că festivalul va avea loc. „Stați în casă pentru ca, la vară, să ne bucurăm de festivaluri!” Facebook

Organizatorii Electric Castle se declară încrezători că festivalul va avea loc. Aceștia lucrează de acasă pentru ca evenimentul anual, ce se desfășoară în comuna Bonțida, județul Cluj, să rămână în linie dreaptă.

Organizatorii au trimis și un îndemn important. Acela de a sta acasă pentru ca pandemia de coronavirus să devină istorie până la vară.

Electric Castle ar urma să aibă loc între 15 și 19 iulie, iar cap de afiș sunt trupe precum The Chemical Brothers și Placebo

”Lucrurile merg conform planului. Electric Castle 2020 va avea loc între 15-19 iulie. Evident, menținem o legătură constantă cu autorităție, pentru că siguranța oamenilor este prioritară. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a le oferi un mediu sigur pentru ca ei să se distreze. Este, într-adevăr, o perioadă dificilă și este un efort pe care noi toți trebuie să îl facem pentru ca în vară să ne putem bucura de vacanță și de festivaluri. Sfatul nostru este să stați în casă și să aveți grijă de voi”, se arată în mesajul organizatorilor.

x close