Antena 3 CNN Actualitate Patru polițiști au fost încătușați la Brașov, într-o schemă ilegală cu permise auto

Patru polițiști au fost încătușați la Brașov, într-o schemă ilegală cu permise auto

Patru polițiști și trei complici ai acestora au fost reținuți în Brașov, după perchezițiile efectuate duminică.

de Sebastian Boldea    |    27 Mar 2023   •   07:37

Anchetatorii au vizat 20 de locații, trei dintre acestea fiind instituții publice.

Cei 7 suspecți reținuți sunt cercetați într-un dosar privind obținerea ilegală a permiselor de conducere.

Cei patru polițiști puși în cătușe sunt un agent de politie rutieră de la Politia Poiana Brașov, un agent de poliție rutieră de la Politia Râșnov și doi agenți de poliție de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPRPCIV) Brașov.

În legătură cu celelalte trei persoane reținute, s-a stabilit ca două au dat mită pentru a obține permisul de conducere iar unul este complicele prin intermediul căruia s-a dat mita către examinatori.

Citește și: Zeci de percheziții într-un dosar de corupție care vizează angajați MAI din Brașov

Ce spun anchetatorii în legătură cu reținerile de la Brașov

În dosarul penal se efectuează cercetări privind săvârșirea, de către funcționari MAI din cadrul IPJ Brașov și SPCRPCIV Brașov, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, favorizarea făptuitorului și instigare la conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Concret, există indicii că în perioada septembrie 2022 – martie 2023, lucrători ai MAI din instituțiile menționate ar fi pretins și primit, de la diverse persoane, sume de bani, bunuri și alte valori, pentru nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu ori pentru a le îndeplini necorespunzător.

Potrivit datelor din investigație, polițiști rutieri ar fi primit, în anumite situații, diverse foloase pentru a nu aplica măsurile legale în cazul constatării unor încălcări ale regulilor de circulație pe drumurile publice.

De asemenea, unul dintre polițiști ar fi instigat un conducător auto, căruia îi reținuse permisul, la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, iar în altă situație, prin activitățile întreprinse, polițistul ar fi favorizat o persoană aflată într-o procedură judiciară, prin îngreunarea cercetărilor.

Ancheta vizează, totodată, și fapte ale unor lucrători din cadrul SPCRPCIV care, în schimbul unor foloase, ar fi favorizat candidații la obținerea permisului de conducere ori ar fi programat, preferențial, diverse persoane fie pentru susținerea examenului, fie pentru înmatriculare sau preschimbarea permisului.

×
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close