Antena 3 CNN Actualitate Pensia pe care o câștigă un magistrat. E de zece ori mai mare decât pensia medie a unui român

Pensia pe care o câștigă un magistrat. E de zece ori mai mare decât pensia medie a unui român

Domeniul juridic și sistemul judiciar reprezintă una dintre cele mai complexe și solicitante ramuri ale societății. Iată ce pensie are un magistrat român.

Pensia pe care o câștigă un magistrat. E de zece ori mai mare decât pensia medie a unui român
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Mar 2024   •   10:29

Domeniul juridic și sistemul judiciar reprezintă una dintre cele mai complexe și solicitante ramuri ale societății.

Magistrații și procurorii, ca parte integrantă a acestui sistem, au un statut special în ceea ce privește pensiile lor, beneficiind de anumite reguli și prevederi care diferențiază acest domeniu de celelalte.

De asemenea, începând din ianuarie 2024, vârsta de pensionare pentru procurori este de 47 de ani și 4 luni, sub condiția unui stagiu de activitate de minim 25 de ani în domeniu.

Această vârstă va crește anual cu câte patru luni, până la atingerea vârstei de 60 de ani în anul 2062.

Pensia medie a magistraților a ajuns, în februarie, la 23.180 lei, arată ultimele date publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

În aceeași perioadă a anului trecut(n.r. februarie 2023), pensia medie a magistraților era de doar 21.477, ceea ce arată că pensiile magistraților au fost actualizate cu rata inflației, de aproximativ 6,7%.

Diferența dintre pensia unui magistrat și cea a unui pensionar român obișnuit este colosală

Pensia medie minimă a unui român este de  2.290 de lei, ceea ce înseamnă că este de aproximativ zece ori mai mică decât cea a  unui fost magistrat.

În ultima perioadă, numărul pensionarilor din sistemul de Justiție a crescut considerabil:  pensionați a crescut substanțial: în februarie 2022 erau doar 4.514  în februarie 2023, 5.137, iar în februarie 2024 se nregistrau 5.522, arată ultimele  stastistici.

În luna mai 2023, judecătorii și procurorii au protestat din cauza modificărilor legislative, care înseamnă aplicarea principiului contributivității și limitarea vârstei de pensionare.

Pensia medie din România va crește de la 1 septembrie, susține Ministerul Muncii

Valoarea pensiei sale, înainte de a fi indexată, se ridica la 4.700 de lei. Conform noilor măsuri legislative, pensia  de pensia unui român  se va calcula astfel:

25 de ani X 0,52 X 81 de lei. În cazul beneficiarului care are 35 de ani de muncă, pe un salariu net de 2.000 de lei, recalcularea se va face astfel: 35 de ani x 0,52 = 18,2 puncte.

Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv, au precizat reprezentanții Ministerului Muncii.

Pentru pensionarul care a muncit 35 de ani pe un salariu net de 2.000 de lei vei avea calcului va fi următorul: 35 de ani x 0,52 = 18,2 puncte. Însă, conform noii legi, la aceasta se adaugă așa numitele punctele de stabilitate: 5×0,5+5×0,75=6,25.

×
Subiecte în articol: pensie pensii magistrati
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close