Antena 3 CNN Actualitate Percheziții în Capitală și alte patru județe. Sunt vizate mai multe persoane într-un dosar cu prejudiciu estimat la 5 milioane de lei

Percheziții în Capitală și alte patru județe. Sunt vizate mai multe persoane într-un dosar cu prejudiciu estimat la 5 milioane de lei

Percheziții în Capitală și alte patru județe. Sunt vizate mai multe persoane într-un dosar cu prejudiciu estimat la 5 milioane de lei
07 Dec 2016   •   08:53

Poliţiştii bucureşteni efectuează miercuri 23 de percheziţii domiciliare în Capitală şi în judeţele Ilfov, Teleorman, Constanţa şi Maramureş, fiind vizate mai multe persoane şi firme într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în care prejudiciul este estimat la 5 milioane de lei.

În cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de 11 persoane, fiind puse în aplicare mai multe mandate de aducere, audierile urmând a se desfăşura la sediul Poliţiei Capitalei, precizează DGPMB.

''În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 23 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Constanţa şi Maramureş, fiind vizate mai multe persoane şi societăţi comerciale într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor'', informează Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, din probatoriul administrat au rezultat ''indicii temeinice că în perioada 2012 - 2013 persoanele vizate au creat şi implementat un mecanism de fraudare a bugetului de stat prin intermediul a două firme, având la bază înregistrarea în documentele de evidenţă contabilă a societăţilor beneficiare şi declararea fiscală în numele acestora a unor achiziţii fictive de valoare crescută de la mai multe societăţi comerciale, prin aceste operaţiuni urmărindu-se o dublă finalitate - sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, precum şi scoaterea nelegală din patrimoniul persoanelor juridice a unor lichidităţi în cuantum semnificativ, sub aparenţa achitării contravalorii bunurilor 'achiziţionate' de la firmele declarate ca furnizori".

Prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este estimat la aproximativ 5.000.000 de lei, iar suma totală rezultată din circuitul de spălare a banilor este de circa 9.000.000 lei.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close