Antena 3 CNN Actualitate Pericolele ascunse din alimentele de post: Legume cu pesticide şi microplastic | Dr. Ene: "Ne intoxicăm"

Pericolele ascunse din alimentele de post: Legume cu pesticide şi microplastic | Dr. Ene: "Ne intoxicăm"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:55 18 Mar 2024 Modificat la 15:55 18 Mar 2024
pericole ascunse alimente post legume pesticide microplastic
Pericolele ascunse din alimentele de post: Legume cu pesticide şi microplastic | Dr. Ene: "Ne intoxicăm" Sursa foto: Freepik.com

Din cauza limitării produselor de origine animală, credincioşii sunt predispuşi să consume alimente extrem de nocive în perioada postului Paştelui.

Cele 48 de zile de post nu sunt o misiune foarte uşoară, mai ales că în aceste zile este nevoie de asigurarea porţiei zilnice de vitamine şi minerale din alimentaţia restrictivă specifică acestei perioade.

Mulţi fac greşeli în ceea ce priveşte alimentaţia, întrucât consumă în mod regulat anumite produse care sunt o adevărată bombă calorică.

Există câteva alimente pe care toţi cei care vor să ţină Postul Paştelui trebuie să le evite, precum pateul vegetal, spune medicul Laura Ene.

"Într-adevăr, postul ar trebui să fie o perioadă de detoxifiere, iar noi cu toate alimentele pe care le avem la îndemână în comerț, din păcate, mai degrabă ne intoxicăm cu E-uri și cu alimente procesate.

Ar fi bine să alegem alimentele cât mai curate, cât mai puțin procesate. Dimineaţa putem alege să mâncăm o felie, chiar două de pâine integrală cu humus sau cu fasole bătută, alături de care mai putem pune şi un ardei sau un castravete. Ar trebui să fie suficient cât să ne ferim de pateurile vegetale din comerț, pentru că sunt pline de E-uri și sunt echivalentul mezelurilor din punct de vedere al problemelor pe care le pot crea în timp.

Pentru masa de prânz putem alege un orez integral, o pastă integrală, un cartof copt, o mâncare de mazăre. Să evităm, totuşi, prăjelile în perioada Postului Paştelui. Acestea sunt şi un pericol pentru siluetă. De obicei, ieșim din post cu mai multe kilograme decât am intrat pe baza acestor exagerări alimentare. Să nu uităm să includem în alimentaţia noastră nuci, alune, migdale, dar nu mai mult de 30g/zi.", a spus medicul Laura Ene.

×
x close