Antena 3 CNN Actualitate Pescobar, prima reacţie după ce restaurantul sau a fost închis de ANPC: "Sunt dator cu o explicație opiniei publice din România"

Pescobar, prima reacţie după ce restaurantul sau a fost închis de ANPC: "Sunt dator cu o explicație opiniei publice din România"

Paul Nicolau, cunoscut ca "Pescobar" a venit cu primele declarații, după ce restaurantul din Herăstrău "Taverna racilor" a fost închis de ANPC, în urma unor multe nereguli grave.

Pescobar, prima reacţie după ce restaurantul sau a fost închis de ANPC: "Sunt dator cu o explicație opiniei publice din România"
Sursa foto: Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Sep 2023   •   17:51

Taverna Racilor - Herăstrău, restaurantul lui Pescobar, a fost închis de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, după o acţiune de control în urma căreia au descoperit mai multe nereguli grave.

Paul Nicolau, cunoscut ca "Pescobar" a avut o primă reacţie în acest sens subliniind că este dator cu o serie de explicații pentru opinia publică din România. 

"Sunt dator și doresc să ofer o explicație atât opiniei publice, cât și mass-mediei din România: Cu bucurie pot confirma că nu s-a găsit nicio marfă deteriorată; întregul lot era în perfectă stare pentru consum. Cu toate acestea, trebuie să admit că nu am reușit să menținem temperatura corespunzătoare pe parcursul celor 60 de minute de transport de la depozitul nostru din Giurgiu până la taverna noastră din Herastrău.

Temperatura a scăzut la -6 grade Celsius în loc de optimul de -18 grade Celsius. Această abatere de la standarde a fost înregistrată de către ANPC, și, în consecință, au decis confiscarea mărfii. Pentru context, aș dori să subliniez că în fiecare zi, la taverna noastră din Herastrău, avem privilegiul de a oferi spre vânzare între 1000 și 1500 de kilograme de pește și fructe de mare proaspete.

Taverna noastră rămâne în continuare deschisă pentru a vă servi cu cele mai excepționale produse din România. 

Vă așteptăm cu brațele deschise", a transmis Paul Nicolau, cunoscut ca "Pescobar" pe pagina de Facebook Taverna Racilor Herastrau Fishtodoor

Șeful ANPC, dezvăluiri despre neregulile găsite la Taverna Racilor Herăstrău

"Cred că cea mai importantă dintre abateri este modul în care acest operator economic depozitează, transportă și gestionează produsele din pește și similare acestora, despre care cu toții știm că au un potențial negativ asupra sănătății omului, în condițiile în care nu sunt respectate exigențele minimale.", a declarat Horia Constantinescu, la Antena 3 CNN.

Taverna Racilor Herăstrău fusese deja închisă, dar a funcționat în continuare sub altă firmă

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a desfășurat, în perioada 01.06.2023-15.09.2023, mai multe acțiuni de control la Taverna Racilor Herăstrău, administrată inițial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL.

Conform comunicatului oficial, pe 1 iunie s-au dat amenzi de 25.000 de lei, s-au oprit de la comercializare 156 kg de produse alimentare neconforme și s-a decis oprirea temporară a unității de la prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor.

La un control ulterior s-a constat că măsura închiderii temproare nu a fost respectată, societatea fiind sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei și s-a propus emiterea deciziei de închidere a unităţii.

Pe 22.06 s-au dat iar amenzi contravenționale în valoare de 75.000 lei și s-a emis propunere de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate și propunere de încetare a practicilor comerciale incorecte.

În data de 28.06.2023 a fost emisa decizia nr. 259 de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru SC Nedsea SRL, potrivit comunicatului ANPC.

 

În data de 24.06.2023, a fost efectuat un alt control constatandu-se ca la acelasi punct de lucru funcționa SC Commercial Diplomatic Club SRL. În urma controlului au fost aplicate:
• amenzi contravenționale în valoare de 15.000 lei
• oprirea definitivă de la comercializare a 186 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 8100 lei
• oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor (agregate frigorifice).

În data de 15.09.2023 - administrator SC Commercial Diplomatic Club SRL
• amenzi contravenționale în valoare de 25.000 lei
• oprirea definitivă de la comercializare a 560 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 16500 lei
• oprirea temporară a unității de la prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor
• propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate.

Protecția Consumatorului va trimite adrese către Primăria Sectorului 1, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Sănătate Publică.

Neregulile găsite de inspectorii ANPC la Taverna Racilor în Herăstrău

- folosirea unor materii prime și a unor semipreparate fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare
- utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu rugină, sistem de ventilație cu depuneri masive de praf, chedere depreciate și murdare
- prezența insectelor vii (muște) în unitate
- schimbarea stării termice a produselor
- nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde
- existența unor condiții improprii în spațiul de lucru (paviment neigienizat)
- lipsa verificării metrologice a cântarelor utilizate
- lipsa informării cu privire la ingredientele conținute de preparate, a aditivilor și a alergenilor, în lista meniu ,
- lipsa autorizației emisă de Primărie.
- produse alimentare cu data limita de consum depasită;
- utilizarea unei masini de transport neautorizate la care sistemul de racire nu era funcțional, ca și spatiu de depozitare a materiilor prime (congelate și refrigerate).
- nerespectarea temperaturii de pastrare a produselor alimentare pe timpul transportului;

 

×
Subiecte în articol: Pescobar Taverna Racilor - Herăstrău
Parteneri
Restricții de circulație, pe cele mai mari artere din București, în acest weekend
x close