Antena 3 CNN Actualitate Dezbaterea unei națiuni. Căsătorii între persoane de același sex – pro sau contra?

Dezbaterea unei națiuni. Căsătorii între persoane de același sex – pro sau contra?

Dezbaterea unei națiuni. Căsătorii între persoane de același sex – pro sau contra?
31 Mai 2016   •   21:43

Coaliţia pentru Familie a depus, la Senatul României, proiectul de modificare a Constituției în așa fel încât să devină imposibilă căsătoria între persoanele de acelaşi sex.

Proiectul a strâns peste 3 milioane de semnături, conform Coaliției.

Coaliţia pentru Familie vrea ca articolul 48, aliniatul 1 din Constituţie, care în prezent spune că: „Familia se întemeiază pe căsă­toria liber consimţită între soţi” să fie modificat sub forma: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie".

Subiectul a stârnit nenumărate controverse și membrii counității gay din România s-au declarat revoltați de această idee.

Subiectul a fost dezbătut în ediția de marți a emisiunii Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea, la Antena 3.

SONDAJ. Sunteți de acord cu legalizarea căsătoriilor persoanelor de același sex?

Iată răspunsurile invitaților lui Mihai Gâdea:

Adrian Teleșpan: Este o îngrădire pe viitor a drepturilor homosexualilor

Scriitorul Adrian Teleșpan a explicat că este vorba despre o posibilă viitoare îngrădire a drepturilor comunității de homosexuali din România.

"Este o îngrădire, pe viitor, probabilă, a drepturilor homosexualilor. Ar fi mult mai greu pentru să obținem drepturi, în momentul în care, în Constituție, s-ar stipula că o căsătorie este între un bărbat și o femeie. Acesta este răspunsul pe scurt, simplu."

Remus Cernea: Demersul este unul viciat

Parlamentarul Remus Cernea a explicat că demersul asociației este unul viciat, care intră în contradicție chiar cu articole din Constituție.

"Este doar în aparență un demers democratic, dar este mai degrabă o tiranie a majorității și intră în coliziune cu articole din Constituția actuală. Sunt trei registre în care putem vorbi pe acest subiect: constituțional, democratic și moral. În toate aceste registre, demersul se demonstrează a fi unul plin de vicii importante."

Florin Iaru: Dacă se votează acest demers, cetățenii României nu mai sunt cetățeni, ci bărbați sau femei, nu mai sunt egali

Florin Iaru, jurnalist și scriitor, a explicat că demersul este greșit, pentru că dorește să introducă în Constituția României o categorie pe care “nu o cunoaște”.

"Dacă se votează și se adoptă, cetățenii României nu mai sunt cetățeni, sunt bărbați sau femeie, ei nu mai sunt egali între ei. Este începutul unei alte inegalități. Pentru că o Constituție nu se referă la sexul unei persoane. Constituția vorbește despre cetățenii acestei națiuni, toate persoanele. Vorbim și despre homosexuali, dar și de condamnați. Și ei sunt tot cetățeni ai acestei țări."

Miruna Munteanu: Trebuie făcută distincția între căsătoria religioaseă și cea civilă. Nu vorbește nimeni despre căsătorie ca taină bisericească

Miruna Muteanu, jurnalist, a opinat că toată dezbaterea a plecat de la o uriașă neînțelegere.

Homosexualii nu și-au propus nicio secundă să ajungă la altar. Nu vorbim de căsătorie ca taină bisericească. Cred că trebuie să facem clar distincția între căsătoria religioasă și căsătoria civilă. De fapt, aici este fundamentul problemei. Mi se pare că pornim în subiect de la o uriașă neînțelegere. Nu este vorba să obligi clerul să recunoscă o căsătorie între doi bărbați sau două femei, este vorba ca statul laic să accepte că există cetățeni cu orientare sexuală diferită de cea a majorității, care au aceleași drepturi ca orice alt cuplu heterosexual.

Inițiatorii acestui demers au explicat și ei de ce inițiativa lor este mai mult decât valabilă și justificată.

Teodora Ionescu: Să se menționeze clar în Constituție termenii! De ce să lăsăm loc de interpretare?

Teodora Ionescu, avocat, inițiator al demersului în cauză, a justificat acțiunea făcând referire la India, unde termenul de soț este folosit și când un om se căsătorește cu ... un animal.

“Noi suntem trei milioane de oameni care dorim să reglementăm un articol din Constituția României, care este ambiguu. Vorbim despre termenul “soți”. Menționez că în India, așa cum știm cu toții, termenul de soț este folosit și atunci când un om se căsătorește cu un animal. Tocmai pentru a nu lăsa să se ajungă într-o astfel de situație, considerăm oportun ca acest termen să fie clar specificat și să se menționeze că căsătoria poate fi doar între un bărbat și o femeie, nu între soți. În Codul Civil termenii sunt clari, dar în Constituție nu sunt. De ce să lăsăm loc de interpretare?”

Mihai Gheorghiu: Este o inițiativă perfect constituțională și legală

Mihai Gheorghiu, reprezentant al Coaliției pentru Familie, a explicat că demersul își propune ridicarea textului din Codul Civil la rang constituțional.

“Nu e vorba de restrângerea unui drept constituit în mod legal. Din punct de vedere juridic. Lucrurile sunt foarte clare în Codul Civil. Dincolo de aspectul juridic, e o inițiativă perfect constituțională, legală și democrația nu poate funcționa fără demos. În momentul în care poporului i se ia dreptul la cuvânt, nu mai este democrație. Avem dictat ideologic. Și sper să nu ne regăsim după 26 de ani ca în aceeași situație ca înainte de 1989.”

Iulian Capsali: Pare straniu să scrii în Constituție că familia este formată dintre un bărbat și o femeie

Iulian Capsali, regizor, a explicat că diferența dintre familie și căsătorie este mai mult decât evidentă și că stipularea acesteia în Constituție ar fi ciudată.

Pare straniu să scrii în Constituie că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie. E ca și când te duci la notar să dai o declarație că mâna are cinci degete sau că apa este udă. Dacă citim DEX-ul, vedem foarte clar ce înseamnă familie și ce înseamnă căsătorie. Însă, cu această presiune din afara țării, pe acest subiect, sigur că trebuie securizată această noțiune. Și clarificată inclusiv în Constituție.

Marius Pieleanu: Este o problemă delicată, un cuplu de homosexalu nu poate transmite valori heterosexuale unui copil

Sociologul Marius Pieleanu a explicat că problema este foarte delicată, mai ales dacă privim din perspectiva unui cuplu de homosexali care adoptă copii.

“Mă tem că o mare parte din cele trei milioane de semnături se poziționează mai degrabă în zona de căsătorie ca act fundamental spirital. Și noi ar trebui să reglăm (...) relațiile în cadrul aceluiași sex din perspectivă patrimonială, administrativă și statală. Atâta timp cât Biserica nu acceptă, ține strict de interiorul ei. Marea problemă este prerogativa căsătoriei între persoane de același sex care adoptă copii. Pentru că educația este un proces social, în care dobândești valor și mă tem că un cuplu de homosexuali nu vor putea să transfere valori heterosexuale unui copil adoptat. Aici este marea problemă”

Liviu Mihaiu: Nu e un meci Steaua – Dinamo, nu suntem câini până la moarte

Liviu Mihaiu, jurnalist, a explicat că abordarea nu poate fi una de confruntare și ar trebui să fie una constructivă.

Liviu Mihaiu: Eu am o poziție mai nuanțată, mediană aș putea spune. Prin formația mea și credința mea, sunt un luptător al drepturilor omului și al libertăților. Nu sunt de acord cu afirmația lui Remus Cernea că această inițiativă este tirania majorității. Din punct de vedere democratic, este o inițiativă absolut legală. Tirania majorității este când majoritatea stirbește din drepturile unei minorități. Cu asta nu sunt de acord. Și doi la mână, am văzut și foarte multă pasiune în dezbateri de timp fumător – nefumător. Pozițiile de acest gen nu construiesc nimic. Nu e un meci Steaua – Dinamo, nu sunt câine până la moarte.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close