Antena 3 CNN Actualitate Andriș Manu, polițistul care l-a găsit pe Aryan, băiatul pierdut în pădure, a făcut declarații exclusive: ”Era speriat, dar s-a văzut că era bucuros că a văzut oameni”

Andriș Manu, polițistul care l-a găsit pe Aryan, băiatul pierdut în pădure, a făcut declarații exclusive: ”Era speriat, dar s-a văzut că era bucuros că a văzut oameni”

Unul dintre polițiștii salvatori care l-au găsit pe Aryan, băiețelul de doi ani din Botoșani, a mărturisit că acesta era speriat și înfrigurat, iar în momentul în care i-a văzut s-a bucurat și a cooperat cu ei.

de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Mar 2024   •   12:27

”Dumnezeu mi-a dat copilul înapoi”, a spus tatăl lui Aryan, după ce copilul său de doi ani a fost găsit lângă un copac într-o pădure din Botoșani, la peste 24 de ore de la dispariție.

Bărbatul a mai declarat că a avut tot timpul sentimentul că Dumnezeu îi va salva fiul, iar miracolul chiar s-a întâmplat.

La operațiunea dramatică de căutări au participat aproape 500 de polițiști, jandarmi, pompieri, dar și voluntari, câini de luptă, precum și elicoptere.

După ce a fost găsit, băiețelul a fost dus la Spitalul Județean din Botoșani, unde se află în continuare internat. Din fericire, este într-o stare foarte bună.

Andriș Manu, unul dintre polițiștii salvatori, care l-au găsit pe Aryan, le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în acțiunea amplă de căutare.

De asemenea, polițistul a mărturist că, în momentul în care l-au găsit pe Aryan în pădure, acesta era speriat și înfrigurat, iar atunci când i-a văzut s-a bucurat și a cooperat cu ei.

”Vreau să încep prin a mulțumi tuturor celor care au participat. Succesul misiunii se datorează tuturor, într-adevăr, a fost o acțiune foarte amplă, cu foarte multe persoane implicate.

După căutarea din ziua dispariției am luat toate posibilitățile în calcul, am făcut toate activitățile care se puteau. Au fost reluate ieri toate activitățile de căutare, iar în jurul amiezii, când m-am alăturat și eu la locul dispariției, am stat și ne-am gândit ce am mai putea face în plus, am hotărât să extindem zona de căutare, motiv pentru care eu și ceilalți doi colegi de-ai mei ne-am deplasat la un schit al Mănăstirii Vorona, aflat în mijlocul pădurii, de acolo am mers pe jos în zona cantonului de unde a fost surprins în imaginile în care a fost surprins.

Pe drum, am avut norocul să ne întâlnim cu doi-trei locatari, care se aflau lângă un copac, acolo unde era micuțul, speriat, înfrigurat și așa l-am găsit.

Era speriat, era înfrigurat, la doi ani nici nu are un vocabular foarte bine dezvoltat, dar s-a văzut că era bucuros că a văzut oameni. La prima vedere ne-am uitat să vedem dacă este lovit, dacă este ok, l-am întrebat dacă îl doare ceva, a zis că nu, iar apoi am sunat imediat la 112 și am solicitat un echipaj al ambulanței”, a declarat Andriș Manu, unul dintre polițiștii salvatori, care l-au găsit pe Aryan.

×
Subiecte în articol: Radu Aryan Botoșani baietel disparut
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close