Antena 3 CNN Actualitate Povestea campionului japonez care l-a descoperit pe Dumnezeu în România: "Aveţi talentul numărul unu mondial la iubire necondiţionată"

Povestea campionului japonez care l-a descoperit pe Dumnezeu în România: "Aveţi talentul numărul unu mondial la iubire necondiţionată"

Povestea campionului japonez care l-a descoperit pe Dumnezeu în România. A fost de 3 ori campion național al Japoniei la karate şi acum îi învață pe copiii români să aibă mentalitate de învingător.

Povestea campionului japonez care l-a descoperit pe Dumnezeu în România: "Aveţi talentul numărul unu mondial la iubire necondiţionată"
Sursa foto: Antena 3
de Mihaela Bîrzilă    |    05 Dec 2021   •   18:40

S-a creștinat la 26 de ani, iar naş de botez i-a fost marele poet Adrian Păunescu. „Romanii au talentul numărul unu mondial la iubire necondiționată", spune răspicat Sensei Nukina Nobuyuki.

Sensei Nukina Nobuyuki şi-a cunoscut soția în 1997, în Japonia. Georgiana era studentă la ASE şi venise cu o bursă de karate obținută în Germania. El abia terminase facultatea la Osaka.

Nukina Nobuyuki botezat la 26 de ani de 7 preoți la mănăstirea "Radu Vodă"

S-a creștinat la 26 de ani şi toţi membrii familiei poartă numele sfântului Gheorghe.

„Am stat 6 ani aici. Am vorbit cu soţia şi am fost la biserica că vreau să fiu botezat să fiu ortodox. În 1999 pe 23 ianuarie m-am botezat la Mânăstirea Radu Vodă. Am ales numele de Gheorghe la botez", spune sensei Nukina Nobuyuki  care le-a dat un nume românesc şi copiilor săi Sara- Georgiana, Eric-George şi George Gabriel.

„M-a botezat preasfințitul Teodosie. Am avut 7 preoți. După botez simțeam că plutesc. Foarte puternic a fost sentimentul", spune sensei Nukina Nobuyuki care păstrează în continuare mentalitatea de samurai.

Sara Nukina, o adevărată ambasadoare a cântecului popular românesc

În anul pandemiei, sensei Nukina Nobuyuki a primit o lovitură dură: fata lui, Sara, a ajuns de urgenţă la spital, cu doar câteva zile înainte să împlinească 16 ani, din cauza unor dureri de cap care nu se mai opreau.

Diagnosticul medicilor i-a forțat pe părinți să găsească o soluție de a o transfera la Viena, pentru că numai acolo se putea încerca salvarea copilei cu un tratament oncologic peste puterile familiei.

Premianta clasei, Sara Nukina nu s-a mai întors lângă colegii ei de la Liceul Elena Cuza, a rămas in Austria să-şi continue tratamentul. O româncuța foarte credincioasa, Sara este o adevărata ambasadoare a cântecului popular românesc, a luat premii la concursuri internaționale, a cântat în spitale pentru copiii şi bătrânii bolnavi şi a purtat cu mândrie drapelul României la competiții sportive.

Cum l-a ajutat credința în Dumnezeu să depășească toate provocările

„Cu ajutorul lui Dumnezeu suntem bine. Sara mai are un an sau doi de stat pentru tratament, sub supraveghere, dar suntem bine. Sara merge la liceul de muzică din Viena, ceilalți, Eric e la școală şi Gabriel la grădiniță.

În fiecare an, avem cuvântul anului. În 2015 am avut în spatele norilor e cer senin, noi ne concentram pe ce e actual, dar dacă mergem cu credință puterea din interior, este soare. Dacă acceptam ce se întâmplă bine, rău mergem înainte şi o sa înțelegem. Dumnezeu ne rânduiește, să nu fim prea limitați, să mergem cu statornicie şi vom avea şi puterea după experiențe, cu rău, cu bine. Așa am trecut şi cu Sara, ne-a fost foarte greu anul trecut şi cu ajutorul românilor si prietenilor din toate tarile, am trecut", spune sensei Nukina Nobuyuki care ţine vine credința în suflet şi o transmite mai departe şi elevilor săi.

„Românii au talentul numărul unu mondial la iubire necondiționată"

„Sunt roman pentru că aveți credința atât de puternică. O aveți în ADN-ul vostru, e foarte puternic. Mergeți înainte cu tradițiile voastre, tradiția voastră e aşa de bogată. Trebuie să transmiteți mai departe, altfel pierdeți puterea. Transmiteți pentru copii, nu doar cunoștințe, din suflet, să aibă mentalitate bazată pe tradiția românilor", le recomandă Nukina Nobuyuki tuturor românilor subliniind că puterea vine din suflet şi cel mai bine este să fii învingător în viaţă.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close