Antena 3 CNN Actualitate Minunile tulburătoare dinaintea Crăciunului. Poveștile emoționante ale unor bolnavi de COVID care au scăpat din chinul de la ATI și medicii eroi care i-au salvat

Minunile tulburătoare dinaintea Crăciunului. Poveștile emoționante ale unor bolnavi de COVID care au scăpat din chinul de la ATI și medicii eroi care i-au salvat

Andreea Cigolea
7 minute de citit Publicat la 00:00 26 Dec 2020 Modificat la 00:00 26 Dec 2020
o_1eqdu99pp170g1fp41f97v9r13l7b.jpg

Avem și mărturiile pline de emoție ale medicilor care au reușit să îi salveze: unul dintre medici este erou pentru tatăl său, iar o doctoriță a reușit să își salveze partenerul, după care a ieșit la pensie.

Legătura dintre pacient și medic este una specială, mai ales atunci când moartea încearcă să învingă viața. Și, după ce medicul a făcut tot ce era posibil să te scoată din ghearele morți, luându-te de mână și rostind o rugăciune, ai senzația că Dumnezeu a trimis la tine îngerii. Sunt mărturiile unor pacienți care vor purta în suflet, toată viața, recunoștința medicilor care i-au salvat.

Gheorghe Dinescu, 59 de ani, internat la ATI 8 zile: "Deja eram în altă lume. Nu mai eram eu, eram o entitate plutitoare"

foto: dr. Simona Dumitrescu/ pacient Gheorghe Dinescu

Diagnosticat cu COVID-19 la mijlocul lunii octombrie, Gheorghe Dinescu a trecut printr-o experiență traumatizantă în lupta sa cu boala. A scăpat ca prin urechile acului din ghearele temutului virus. Bărbatul a fost internat în secția de ATI a Spitalului Județean Pitești. 

"În câteva fracțiuni de secunde mi-am văzut viața prin fața ochilor. Mi-am amintit de frați, de surori, de copilărie. Acolo am trăit coșmarul vieții mele - s-a întâmplat ca Dumnezeu să-mi dea zile, iar îngerii păzitori (medicii, n.r.) să mi le protejeze. Sufletul meu este lângă ei, lângă medicii în combinezoane albe. Am căzut psihic, prietenii, familia și nepoții mi-au dat putere să lupt să ajung acasă. Unde am fost eu nu te ajută averea... singurii care te ajută sunt prietenii. Nu am mâncat 10 zile nimic pentru că efectiv mi-a fost rușine să îi pun pe copiii ăia să mă șteargă la fund. Când m-am văzut cu pampers pe mine... am zis că: gata, s-a terminat viața mea. Au murit oameni lângă mine. Nimeni nu mi-a făcut un rău mai mare ca să treacă prin ce am trecut eu. Nu cred în acest virus, cred că am avut o dublă pneumonie” ne-a povestit Gheorghe Dinescu.

Medicul care l-a tratat pe Gheorghe Dinescu, despre satisfacția de a salva vieți

"Da, este cea mai mare satisfacție pe care o poate avea un medic în momentul în care vede că omul pleacă acasă bine", ne-a spus dr. Simona Dumitrescu, medic ATI.

Cristian Toader Pasti, 63 de ani, internat la ATI 5 zile: "Credință în suflet am avut tot timpul"

foto: dr. Tatiana Neamțu/ pacient Cristian Toader Pasti

"A fost acel prag între viață și moarte în care nu știu cine te ajută să rămâi în lumea asta și să nu pleci dincolo. Credință în suflet am avut tot timpul și, mai mult decât atât, în momentele grele cu ultimele eforturi am dat un mesaj unei persoane apropiate să-l roage pe părintele Dumitrescu să se roage pentru mine - atât am mai putut să fac", a spus copleșit de emoție Cristian Pasti. Bărbatul a fost internat în secția de ATI a spitalului din Târgu-Cărbunești, Gorj. Fostul primar nu știe nici acum de unde s-a infectat. S-a protejat permanent și pentru că studiase cât de parșiv este virusul SARS-CoV-2. L-a ajutat să înțeleagă mai bine soția sa, medic și ea. 

Medicul care i-a dat o nouă șansă la viață, mărturie cutremurătoare: "La un moment dat erai depășit terapeutic!"

"Simțeai că este pur și simplu milă divină și forță divină pentru că la un moment dat terapeutic erai depășit. Cazurile mergeau foarte prost și, din zi în zi, nu știai la ce să te aștepți. Îmi amintesc că a fost un caz cu o formă ușoară la admisie, în 6 zile a intrat în ATI, a fost nevoie de ventilație invazivă. Clipe grele...", a mărturisit medicul cardiolog Tatiana Neamțu reporterului Antena 3, Gabriela Mladin.

Pentru pacientul Cristian Toader Pasti, medicul Tatiana Neamțu rămâne îngerul care l-a scos din ghearele morții. Medicul, vizibil epuizat și măcinat, uneori, de dramele pe care le vede zilnic, dorește să salveze și mai multe vieți. Zâmbește modest când aude că pacienții o consideră un înger. Spune că tot ceea ce vrea este să fie medic. 

Tatăl medicului Radu Zamfir, Mihai Zamfir, 78 de ani, internat la ATI 7 zile: "N-aș fi vrut ca Radu să ajungă în situația asta, să-și opereze părintele, dar..."

foto: pacient Mihai Zamfir/ dr. Radu Zamfir

"M-am internat... am crezut eu că pentru o zi-două. Și când colo am stat vreo două săptămâni bune pentru că au mai survenit niște alte complicații. Am stat o săptămână la Terapie Intensivă. N-aș fi vrut să fiu în pielea lui să fie în situația să își opereze părintele. Fiul meu a fost un pic mai mult decât un erou pentru mine. Am trecut printr-o situație gravă, dar niciun moment nu am avut senzația de pericol al acestui virus. Nu poți să mori de frică pentru că Dumnezeu îți hotărăște un moment când ieși din lumea asta", a mărturisit tatăl medicului Radu Zamfir.

Mihai Zamfir a trebuit să fie operat de urgență de o peritonită perforată, iar fiul său a vrut să participe la operația dificilă care a trebuit făcută la un alt spital decât cel la care lucrează. Mai exact, la Spitalul Colentina, unitate spitalicească suport COVID. Medicul Radu Zamfir a îmbrăcat combinezonul și a mers să își opereze tatăl alături de un coleg și prieten bun, dr. Diaconu. 

"Viața ne-a adus în ipostaza asta, o complicație care s-a întâmplat să fie chirurgicală. Mi-am luat inima în dinți și l-am operat, trebuia să îl facem bine. Trebuie să te detașezi, să tratezi leziunea, să-l privești cât se poate ca pe un pacient", ne-a declarat dr. Radu Zamfir. Medicul spune că era cel mai important lucru din lume să-și aibă tatăl alături de el de Sărbători.

Mircea Radu, 58 de ani, internat la ATI 7 zile, tratat chiar de soția sa: "Nu credeam că virusul este atât de rău. Te face din om neom"

foto: pacient Mircea Radu/ dr.Carolina Radu

"Am încercat să mă întăresc cu familia, să mă gândesc la lucruri bune și am avut un suport într-adevăr mare: soția. Și credința în Dumnezeu te ține atunci, să știți. Chiar m-am rugat.

Mircea Radu este unul dintre puţinii bolnavi cu diabet care a scapat din iadul ATI COVID. Îngerul lui păzitor a fost chiar soția sa, medicul infecționist Carolina Radu. A avut grijă ca soţul ei să ajungă la spital imediat ce starea lui a început să se agraveze. S-a întamplat în luna august, dar și acum bărbatului de 58 de ani nu îi vine să creadp cum a putut să se prăbușească în doar câteva zile.

Dr. Carolina Radu, medicul care a trebuit să fie tare pentru soțul ei

"Sunt momente cu tristețe, cu amărăciune. Încerc să le uit pentru faptul că soțul meu a fost foarte grav afectat de COVID și a depășit cu greu momentul acela de boală. Unii dintre colegii mei au sfârșit prin deces, ceea ce era foarte-foarte demoralizant", a spus medicul reporterului Laura Oana.

Aceasta a mărturisit ca starea unora dintre pacienți se schimba în rău de la o secundă la alta. Femeia a ieșit la pensie după ce și-a vindecat soțul. 

Soţii Radu, atât medicul infectionist, dar și sotul, au doar cuvinte de laudă despre personalul medical. Sunt conştienţi că puţini din exterior îşi pot închipui ce se întâmplă în secțiile roşii, ce tragedii se petrec în fiecare zi, cât de grea este lupta cu virusul din moment ce a ajuns să afecteze grav aproape toate organele şi câtă pasiune trebuie să ai pentru această meserie pentru a continua să tratezi bolnavi și să rămâi uman și dedicat pacienților.
 

Costel Comănescu, 35 de ani, internat la ATI 2 zile: "Mi-a fost rușine de mine că nu am crezut că am COVID"

foto: pacient Costel Comănescu/ dr. Marius Balea

"Din ziua în care m-am infectat a început calvarul. Nu credeam că virusul poate să-ți facă așa rău. Medicii stăteau cu fiecare de vorbă și ne încurajau. Ei conștientizează în primul rând riscul și fac eforturi supraomenești să ne salveze. Vreau să le mulțumesc. Dacă nu erau dânșii poate nu mai eram astăzi. Mi-e rușine de mine că nu am crezut în virus. În fiecare zi mi-a fost frică de faptul că nu voi mai ajunge acasă", a spus Costel, la Antena 3.

Când a ajuns a spital, tânărul nu credea în COVID. A ajuns apoi să se teamă în fiecare zi că nu va mai ajunge acasă. Costel Comănescu a luat virusul de la sala de fitness, și-a îmbolnăvit toată familia, inclusiv pe fiica lui de 2 ani, care a stat internată 8 zile în spital.

Dr. Marius Balea, unul dintre medicii care l-au tratat pe Costel: ”Cred că a fost unul dintre cei mai grav afectați pentru vârsta lui”

"Pentru vârsta lui, cred că a fost unul dintre cele mai grave cazuri care au ajuns la noi. Și-a revenit relativ repede, în mai puțin de o săptămână. Era un tânăr de 35 de ani care nu era convins că are COVID", ne-a spus medicul pneumolog.

Materialul, realizat de Andreea Cigolea, a fost difuzat pe larg vineri, în ziua de Crăciun, de Adrian Ursu, la 'Exces de putere":

 

×
Etichete: COVID-19
x close