Antena 3 CNN Actualitate Prefectul Capitalei, după accidentul de la Unirii: "Instalația de aer a autocarului, pusă ulterior"

Prefectul Capitalei, după accidentul de la Unirii: "Instalația de aer a autocarului, pusă ulterior"

Autocarul în care se aflau 47 de turiști greci, implicat joi într-un accident la intrarea în Pasajul Unirii, nu a oprit nici la presemnalizatorul amplasat la 40-50 de metri înainte de bara metalică pe care autocarul a tras-o peste el, din cauza înălțimii prea mari, spune prefectul Capitalei.

Prefectul Capitalei, după accidentul de la Unirii: "Instalația de aer a autocarului, pusă ulterior"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    23 Dec 2022   •   16:01

Prefectul Capitalei, Toni Greblă spune că după incidentele care au mai avut loc în zonă au fost consultați toți specialiștii cu privire la înălțimea la care este amplasat presemnalizatorul.

"S-a mai montat un presemnalizator care este la 40-50 de metri mai sus (înaintea celui în care rămas blocat autocarul - n.r.), care este dintr-un material mai lejer și nu știu de ce autocarul nu a oprit la primul presemnalizator, pentru că primul are o înălțime și mai mică decât acesta care este aici. 

Ele sunt montate tocmai pentru a-i atenționa pe șoferi să nu ajungă în pasaj unde se pot întâmpla lucruri mult mai grave, inclusiv un incendiu. Absolut toți specialiștii, consultanți, proiectantul, dirigintele de șantier, toți au spus că în toată Europa există același mod de a presemnaliza astfel de pasaje. 

Citeşte şiBilanţul accidentului de la Pasajul Unirii. Un mort şi 22 răniţi, după ce autocarul s-a izbit de limitatorul de înălţime

Probabil graba, probabil nehotărârea, dacă să o ia pe deasupra pasajului sau să treacă prin pasaj și atunci schimbă direcția în ultimul moment, fără să mai fie atent (a dus la acest accident - n.r.)", a spus prefectul Capitalei.

Toni Greblă a arătat că în partea de mijloc a autocarului, cea în care se aflau turiștii care au rămas încarcerați, este o instalație de aer condiționat ce pare să fie montată după construcția autocarului.

"Totul este corespunzător (la presemnalizator - n.r.). Din păcate se mai întâmplă astfel de lucruri. În partea de mijloc, deasupra, este o instalație supliment de aer condiționat. 

La prima vedere depășește mult înălțimea standard a autocarului. Acolo s-ar fi produs, la acea instalație. Dar țineți cont că nu e părerea unui specialist. El (presemnalizatorul - n.r.) este destinat unor vehicule care au un anume tonaj și anume înălțime.

Înălțimea este presemnalizată și toate care au înălțime mai mică pot intra. Inclusiv STB-ul. O să vedeți că acolo pare că instalația este o etapă ulterioară construirii autocarului", mai spune prefectul.

Un autocar cu 47 de persoane din Grecia a fost implicat într-un accident înainte de intrarea în Pasajul Unirii. Un pasager a murit și alți 21 au fost transportați la cinci spitale din Capitală, unul fiind în stare gravă.

×
Subiecte în articol: accident autocar pasaj Unirii Toni Grebla
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close