Antena 3 CNN Actualitate Preoţii şi voluntarii încep să împartă astăzi pâine sfiniţă pentru Paşte

Preoţii şi voluntarii încep să împartă astăzi pâine sfiniţă pentru Paşte

Este prima zi în care credincioşii din toată ţara primesc Sfintele Paşti. Pachetele sunt distribuite de preoţi şi voluntari celor care au cerut să primească pâinea sfinţită.

Preoţii şi voluntarii încep să împartă astăzi pâine sfiniţă pentru Paşte
Sursa foto: Antena 3
17 Apr 2020   •   13:10

Preoţii şi voluntarii din toată ţara vor distribui astăzi pâine sfinţită către toţi credincioşii din ţară, însă doar celor care au cerut să primească Sfintele Paşti.

Aceştia se vor echipa cu măşti şi mănuşi de protecţie şi vor merge din uşă în uşă la enoriaşii care deja le-au cerut preoţilor să primească la domiciliu aceste Sfinte Paşti.

Distribuirea se va face de astăzi, până duminică inclusiv, atunci când va fi prima zi de Paşte.

Părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Caşin din Capitală, a mers la mai multe case din Bucureşti, unde credincioşii l-au întâmpinat cu inima deschisă, dar şi cu teama pe care o simte întreaga omenire.

''Perioada asta o simţim foarte grea, cum nu a fost niciodată! Ne rugăm la Cel de Sus să treacă cât mai repede această perioadă'', a spus un bătrân de 88 de ani.

Preoţii şi voluntarii încep astăzi să împartă pâine sfiniţă pentru Paşte

 

 

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close