Antena 3 CNN Actualitate Prima zi de vizită a Regelui Charles al III-lea. Ce surpriză le-a pregătit vecinilor săi din Valea  Zălanului

Prima zi de vizită a Regelui Charles al III-lea. Ce surpriză le-a pregătit vecinilor săi din Valea  Zălanului

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:09 03 Iun 2023 Modificat la 12:09 03 Iun 2023

Dacă vremea va ține cu regele și prietenii săi care au venit în zonă, se pregătește prima excursie pe dealurile din Valea Zălanului, iar în jurul prânzului ar urma să aibă loc și un picnic, la care sunt invitați toți oamenii satului, precum și cei din satele învecinate.

Locuitorii au venit cu tot felul de daruri pe care acesta să le ducă acasă, în Marea Britanie.

Oameni din întreaga țară au venit în Valea Zălanului, sperând că vor reuși să-l vadă pe rege câteva momente în aceste zile.

„Ne place de el ca om, că este foarte popular, așa cum spunem noi, românii. Prin vizitele dânsului în România s-a aflat de țara noastră. Lumea știa și înainte de România, dar de locurile astea așa mai pitorești nici eu n-am știut”, spune unul dintre cei veniți aici să-l vadă pe rege.

Bărbatul spune că își dorește să facă un selfie cu regele sau să-l fotografieze măcar de la distanță.

„Am ajuns să iubesc România”, a mărturisit vineri regele Charles al III-a, în discursul său susținut la Palatul Cotroceni.

×
x close