Antena 3 CNN Actualitate Un primar din Iași a fost bătut măr chiar de către cei cărora le-a ridicat o casă

Un primar din Iași a fost bătut măr chiar de către cei cărora le-a ridicat o casă

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:00 01 Mar 2021 Modificat la 12:16 01 Mar 2021
o_1evmg52u61j7pni117n7b5b14fhb.png

Un clan de bătăuşi din Roşcani au făcut prăpăd pe uliţele satului după ce au furat o drujbă. Unul dintre cei bătuţi a sunat la primar, cerându-i să intervină. Edilul n-a stat mult pe gânduri şi s-a dus să potolească gaşca de bătăuşi. Ghinion! Aceștia nu au fost deloc impresionați de primar și, în ciuda aspectului impunător al acestuia, l-au pus la pământ.
În urma altercație, trei dintre agresori au ajuns după gratii, iar primarul - la spital. 

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani efectueză cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi furt, au transmis reprezentanții Poliției. 

Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că la data de 24 februarie a.c., doi tineri de 28, respectiv 29 de ani, din comuna Roşcani, au agresat fizic cinci persoane, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică şi adresând ameninţări. De asemenea, în timpul altercaţiei, un al treilea tânăr de 27 de ani ar fi sustras o drujbă aparţinând uneia dintre persoanele agresate. Bătăuşii au fost cinci la număr.

"Primarul vrea să ne omoare" | "Le-am ridicat casă cum n-a văzut neam de neamul lor!"

A doua zi, la secţie, cei mai tineri dintre fraţi au pretins că familia lor a fost victimă, că primarul îi urmăreşte prin sat şi că vrea să-i omoare.

Contactat telefonic, primarul a declarat că: "Vineri, pe la orele 16:15, am ajuns acasă și m-a sunat un băiat, rugându-mă să sun la Poliție și să le spun să meargă la Roșcani. I-am explicat că Poliția este pe teren după orele 16.00, dar l-am îndrumat să sune la 112 şi să ceară ajutorul necesar, eventual și o ambulanță, dacă e cazul. După care am primit un alt telefon, de la nepoata mea, spunându-mi că afară este o încăierare. Unuia dintre cei implicați i-a luat casa foc înainte de Craciun, iar eu l-am ajutat ca, în câteva zile să poată locui din nou în casă. Am plecat la locul cu pricina, gândindu-mă că, dacă sunt primar, apele se vor calma, dar de unde… Am primit un par între ochi, pumni și picioare. Am avut noroc că a venit un alt localnic și mi-a luat apărarea.", scrie presa locală

„Ei erau 5 acolo. Am auzit că au oprit o căruță și l-au înjunghiat în spate, tot cu foarfecele de vie, pe copilul altui consătean. Înainte de Crăciun, eu am mers pe la toată lumea și am insistat să le ridicăm lor o casă. Vechea locuință le-a ars în urma unui incendiu. Mi s-a făcut milă de copii! Le-am ridicat casă cum n-a văzut neam de neamul lor! Le-am dus și paturi, și preot să sfințească!”, a mai afirmat primarul din Roșcani.

×
Etichete: Iași
Parteneri
x close