Antena 3 CNN Actualitate Primele imagini de la cununia religioasă a Kirei Hagi. La nunta de la Cernica sunt așteptați peste 1.000 de invitați

Primele imagini de la cununia religioasă a Kirei Hagi. La nunta de la Cernica sunt așteptați peste 1.000 de invitați

R.M.
2 minute de citit Publicat la 15:27 29 Iun 2025 Modificat la 09:01 30 Iun 2025
Imagine WhatsApp 2025-06-29 la 15.03.35_b756306a
Kira Hagi a ajuns la biserica Sfântul Visarion, unde are loc cununia religioasă / sursă foto: Antena 3 CNN

Zi de mare sărbătoare în familia Hagi. Kira, fiica legendarului fotbalist Gheorghe Hagi, se căsătorește, duminică, 29 iunie, cu omul de afaceri Thomas Ferfelis. Cei doi au ajuns la biserica Sfântul Visarion cu un Rolls-Royce Phantom IV de colecție, un model extrem de rar care a aparținut familiei regale britanice.

Cununia religioasă are loc la biserica Sfântul Visarion din Capitală, într-un cadru elegant și discret, alături de familie și apropiați. Kira Hagi a ales pentru acest moment special o rochie semnată de celebrul designer Oscar de la Renta, din colecția Bridal 2025, cu motive florale fine, care reflectă sensibilitatea ei artistică și rafinamentul personal. 

Cei doi au venit la biserica Sfântul Visarion cu un Rolls-Royce Phantom IV de colecție, un model extrem de rar care a aparținut familiei regale britanice, notează Antena Sport.

Kira și Thomas au decis să facă cununia religioasă în aceași biserică în care s-a însurat și fratele ei, Ianis, în urmă cu un an.

Biserica aleasă de cei doi tineri este emblematică pentru București. Aflată în apropiere de Piața Romană, este una dintre bisericele cele mai vechi din Capitală, cu o arhitectură impresionantă. 

Mai mult, biserica este închinată Sfântului Ierarah Visarion, un sfânt grec, iar viitorul soț al Kirei Hagi este grec. Sfantul Ierarh Visarion s-a născut în prima jumătate a secolului al XVI-lea, în satul Megali Porta, în Grecia. 

La vârsta de 16 ani s-a călugărit la Muntele Athos, apoi a fost hirotonit preot, episcop și ulterior a devenit chiar mitropolit de Larisa, un oraș din centrul Greciei. 

Petrecerea de nuntă are loc la Cernica

După cununia religioasă, petrecerea de nuntă va avea loc seara, începând cu ora 18:30, la Cernica Events, un local cunoscut de pe malul lacului Cernica. 

În jur de 1.000 de invitați sunt așteptați să sărbătorească alături de Kira și Thomas. La nuntă sunt așteptate celebrități, dar și invitați din lumea sportului, așa cum a fost și la nunta lui Ianis Hagi, la care au participat, printre alții, Gigi Becali, Simona Halep sau Cristi Chivu.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close