Antena 3 Actualitate Procurorul General al României: Nu sunt indicii că patronul Hexi Pharma ar fi fost filat. Dan Condrea ar fi știut că va fi chemat la audieri

Procurorul General al României: Nu sunt indicii că patronul Hexi Pharma ar fi fost filat. Dan Condrea ar fi știut că va fi chemat la audieri

23 Mai 2016   •   08:40

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a declarat, luni dimineață, că nu sunt indicii că patronul Hexi Pharma ar fi fost filat, precizând însă că Dan Condrea, ar fi urmat să fie audiat luni în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi şi că "s-ar fi întâmplat mai multe lucruri", informaţii pe care Dan Condrea le-ar fi ştiut.

Dosarul va fi preluat în această dimineață la Parchetul General pentru că există resurse superioare în vederea instrumentării cauzei”, a spus Augustin Lazăr.

Întrebat de jurnaliști dacă se cunoaște cu siguranță că Dan Condrea era la volan, Augustin Lazăr a afirmat că este vorba de o cercetare în curs și că ”indiciile sunt foarte puternice”.

Este vorba despre o cercetare în curs însă sunt indicii foarte puternice că cel decedat este Dan Condrea. E vorba despre autoturismul acelei firme şi actele care aparţin persoanei respective. De regulă, în astfel de cazuri se fac cercetări pentru ucidere din culpă ”,  a spus procurorul general.

Procurorul General a declarat că Dan Condrea ar fi urmat să fie audiat luni în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi şi că "s-ar fi întâmplat mai multe lucruri", informaţii pe care Dan Condrea le-ar fi ştiut.

"În ultimele cateva zile organele judiciare, sub coordonarea procurorilor, au ridicat mai multe documente, contracte de vânzare-cumpărare încheiate de fimă cu spitalele din Bucureşti şi din împrejurimi. Astăzi se putea evalua şi se va evalua care este prejudiciul în acest caz. Era imineantă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirea. Se puteau lua măsuri preventive. Există indicii că astăzi urma să fie audiat şi se puteau întâmpla mai multe lucruri. Cei implicaţi în cauze ştiu întotdeauna ce urmează să se întâmple", a declarat Augustin Lazăr, la sediul Parchetului General.

Dosarul accidentului lui Dan Condrea, preluat de procurorul din ancheta dezinfectanților

Procurorul Romulus Varga, cel care va investiga accidentul în urma căruia a decedat patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, este unul dintre magistraţii care se instrumentează dosarul privind zădărnicirea combaterii bolilor, în care societatea lui Dan Condrea a fost pusă sub învinuire.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a murit duminică seară într-un accident rutier în judeţul Ilfov. Condrea se afla într-o maşină ce avea sigla firmei pe care o conducea. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut salva viaţa şoferului. Anchetatorii nu exclud varianta ca patronul Hexi Pharma să se fi sinucis, deoarece la faţa locului nu s-au găsit urme de frânare.

Citește și:

Primele imagini de la locul accidentului lui Dan Condrea

Mașina lui Dan Condrea a fost ridicată în timp record de polițiști. Jurnaliștii, împiedicați să se apropie de locul tragediei

 

 

×

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close