Antena 3 CNN Actualitate Protejatul lui Mircea Băsescu, controlat de Ministerul Sănătăţii

Protejatul lui Mircea Băsescu, controlat de Ministerul Sănătăţii

Protejatul lui Mircea Băsescu, controlat de Ministerul Sănătăţii
de M.C.    |    16 Iul 2014   •   21:27

Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătăţii, a spus miercuri, într-o intervenţie în cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei" că instituţia pe care o conduce va efectua un control la Sanatoriul Balnear Techirghiol, în urma informaţiilor prezentate marţi la Antena 3, despre Silviu Vasilică Rusu, managerul Sanatoriului.

"Dincolo de cele peste 80 de controale făcute în spitalele din România de când sunt ministru, de luni controlul este şi la Sanatoriul de la Techirghiol. Finalizarea controlului deste vineri, toate elementele pe care le-aţi adus dumneavoastră în discuţie vor fi investigate de echipa noastră" a spus Nicolae Bănicioiu.

"Dacă toate lucrurile sunt legale, nu are nimic a face în această privinţă, dar dacă nu sunt legale, nu va exista niciun fel de toleranţă" a mai spus ministrul Sănătăţii.

Radu Tudor a atras atenţia că şeful corpului de control al Ministerului Sănătăţii este un fost membru în Consiliul de Administraţie al Sanatoriului şi fost şef al CJAS Constanţa.

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close