Proteste de amploare în Constanţa, Galaţi şi Brăila. Potrivit Antena 3 CNN, este 1.000 de angajati din educație, administrație, pensionari militari și lucrători portuari au ieşit miercuri în stradă, nemulţumiţi de măsurile de austeritate ale Guvernului, condus de premierul Ilie Bolojan. Manifestaţiile vin la doar două zile după ce mii de profesori, cărora li s-au alăturat elevi și studenți, au protestat luni, în București, în ziua deschiderii noului an școlar. Din faţa palatului Palatul Victoria cadrelele didactice au mers în marș la Palatul Cotroceni.
Sute de protestatari din patru confederaţii sindicale, în faţa prefecturii Constanţa
Circa 400 de sindicalişti din diferite confederaţii au protestat miercuri pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa, nemulţumirile acestora fiind legate de măsurile de austeritate impuse de guvernanţi, conform Agerpres.
La protestul organizat între orele 9,00 şi 11,00 au participat membri ai confederaţiilor sindicale Cartel Alfa, Frăţia, Meridian şi ai Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, o acţiune similară a acestora desfăşurându-se şi la sfârşitul lunii trecute.
Pe pancartele purtate de sindicalişti scria "Suntem respectaţi afară, vrem acelaşi lucru şi în ţară" - mesaj al reprezentanţilor SANITAS, "Ne-am săturat de promisiuni goale şi soluţii superficiale", "Abilitatea Guvernului, să nu respecte partenerii sociali", "Pentru această guvernare, notă mică la purtare".
"Guvernul Bolojan a reuşit să unească cele patru confederaţii sindicale. Solidaritate, dragi colegi, fără solidaritate nu facem nimic", s-a adresat protestarilor liderul Cartel Alfa - Constanţa, Ion Caraignat.
Potrivit acestuia, printre nemulţumiri se numără "tăierea salariilor pentru unii salariaţi, tăierea sporurilor pentru unii salariaţi, tăierea unor facilităţi, tăierea orelor suplimentare care ar trebui să le acorde fiindcă salariatul vine cu acordul lui la ore suplimentare şi la solicitarea angajatorului şi aceste sporuri trebuie plătite", precum şi "faptul că nu se respectă legea dialogului social, nu se respectă contractele colective de muncă încheiate la nivel de companii, de societăţi, de administraţii publice locale, dar nemulţumeşte şi faptul că pentru pensionari s-au tăiat pensiile".
Vicepreşedintele CNSLR Frăţia - Constanţa, Tiberiu Constantin Botez, susţine că guvernanţii par a nu avea soluţii pentru problemele economice ale României.
"Problemele sociale şi economice nu se rezolvă prin austeritate, nu se rezolvă prin reduceri de venituri ale populaţiei, ale salariaţilor, ale membrilor noştri de sindicat, ci prin investiţii în economie. Asta este marea problemă, se practică doar tăieri, dar ce punem în loc? Nimic. Se pare că nu au soluţii pentru problemele economice ale României", a afirmat Botez.
Liderul sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar constănţean, Mitică Iosif, a declarat că noile prevederi cu privire la învăţământ reprezintă, din punctul de vedere al dascălilor, sinonimul "catastrofei", fiind "imposibil să faci performanţă în aceste condiţii".
Pe de altă parte, militarii rezervişti vor să se respecte promisiunile făcute în campania electorală.
"Noi cerem să se respecte ceea ce s-a promis în campania electorală. Programul de guvernare a fost dat în campania electorală, acela să fie pus în aplicare, nu tâmpeniile de acum. Iar nouă, ca rezervişti, ni s-a promis de la nivelul şefului senatului, domnul Ciucă, şi nivelul preşedintelui de partid PSD, Ciolacu, care era prim-ministru, că va actualiza solda de grad şi de funcţie a rezerviştilor precum la activ. Nu s-a întâmplat, de aceea suntem aici", a afirmat preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate - Constanţa, comandor în rezervă Ilie Truţă.
Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Teodor Picoiu, a discutat cu reprezentanţii protestatarilor, memoriul cu revendicările acestora urmând să fie transmis Guvernului.
Brăila: Protest în faţa Prefecturii împotriva măsurilor de austeritate
Aproximativ 60 de sindicalişti, membri ai confederaţiilor CNS "Cartel Alfa", CNSRL Frăţia, CSDR şi CSN Meridian, au participat miercuri la o acţiune de pichetare în faţa sediului Instituţiei Prefectului, programată între orele 10:00 şi 12:00, potrivit Agerpres.
Protestul s-a desfăşurat între breteaua de acces spre Palatul Administrativ şi monumentul comemorativ dedicat Eroilor Revoluţiei din 1989, participanţii solicitând un salariu minim decent, pensii echitabile, respectarea drepturilor legale şi contractuale ale lucrătorilor, precum şi o taxare justă.
"Am înaintat domnului prefect un material cu tot ce ne apasă pe noi, începând de la salarii, începând de la copiii noştri care nu îşi mai primesc drepturile, de la locurile de muncă, de la faptul că s-a început de jos în sus această reformă, nu de sus în jos, aşa cum era normal. Astăzi, încă o dată, ne strângem în faţa Prefecturii şi demonstrăm, prin pancartele pe care le avem în mâini, că ştim despre ce este vorba în România, că părerea noastră este alta decât părerea lor, că ne apărăm drepturile, că ne apărăm familiile, că ne apărăm locurile de muncă. Nu s-a mai întâlnit până acum aşa ceva", a declarat Ionel Chiscăneanu, reprezentant al CSDR Brăila.
Printre mesajele scrise pe pancartele protestatarilor s-au regăsit următoarele: "Tăiaţi de sus, nu de la sandvişul meu", "Mai puţină austeritate, mai multă dreptate", "Nu plătim noi greşelile voastre", "Tăiaţi privilegiile, nu pensiile", "Nu pe spatele copiilor noştri".
Acţiunea s-a desfăşurat fără incidente, responsabilitatea pentru organizare fiind asumată de Mihai Guduleasa (CNS "Cartel Alfa"), Valeriu Partenie (CNSRL Frăţia), Ionel Chiscăneanu (CSDR) şi Marian Vizitiu (CSN Meridian).