Antena 3 CNN Actualitate Un pui de căprioară a fost salvat de o măicuţă de la Mănăstirea Petru Vodă, iar acum sunt de nedespărţit

Un pui de căprioară a fost salvat de o măicuţă de la Mănăstirea Petru Vodă, iar acum sunt de nedespărţit

Sebastian Bădiță
<1 minut de citit Publicat la 18:48 08 Iul 2022 Modificat la 18:49 08 Iul 2022
pui caprioara maicuta manastirea petru voda
Un pui de căprioară a fost salvat de o măicuţă de la Mănăstirea Petru Vodă Sursa foto: mesajul.ro

Un pui de căprioară bolnav și abandonat a fost adoptat de o măicuță din zona Mănăstirii Petru Vodă, cunoscută în întreaga țară drept ctitorie a părintelui stareț Iustin Pârvu.

Puiul de căprioară, care are doar câteva săptămâni, a fost adoptat de măicuța care a mers la veterinar și apoi l-a îngrijit.

Acum, puiul nu vrea să se mai dezlipească de cea care i-a devenit "mamă adoptivă".

Măicuţa are grijă de câteva zeci de capre pe care le paşte pe dealurile din jurul mănăstirii, astfel că puiul de căprioară este hrănit cu lapte de la capre.

Femeia i-a dat şi un nume puiul de căprioară, iar cel mai potrivit era, bineînţeles, Bambi.

Acum, mulţi dintre credincioşii care merg în pelerinaj sau în vizită la Mănăstirea Petru Vodă se opresc pentru a face poze cu puiul de căprioară şi măicuţa care are grijă de el.

Căprioara ”Mădălina”, animalul sălbatic salvat și crescut de un bărbat din Botoșani în propria curte: ”Am hrănit-o cu lingurița”

×
x close