Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: Asta este numai o parte din ramurile mafiei dezvoltate în timpul regimului Băsescu

Radu Tudor: Asta este numai o parte din ramurile mafiei dezvoltate în timpul regimului Băsescu

Radu Tudor: Asta este numai o parte din ramurile mafiei dezvoltate în timpul regimului Băsescu
25 Feb 2015   •   19:39
Conţinutul denunţului făcut de Dorin Cocoş în dosarul Microsoft dezvăluie numai o parte din ramurile mafiei dezvoltate în timpul regimului Băsescu, a declarat Radu Tudor în cadrul ediţiei de miercuri a emisiunii La Ordinea Zilei.

„Cred că asta este o parte din ramurile mafiei dezvoltate în timpul regimului Băsescu. Asta este ramura de cash şi de transferuri bancare ce mergeau spre campania electorală a PDL şi a lui Traian Băsescu. Şi cred că reprezintă o mică parte din sumele pe care aceşti indivizi le-au acumulat în zece ani”, a declarat Radu Tudor.

„Un sistem mafiot absolut perfect care a funcţionat sub nasul serviciilor secrete”, a mai spus Radu Tudor, referitor la ilegalităţile comise de persoanele implicate în dosarul Microsoft.

"Tot sistemul acesta mafiot şi de crimă organizată confirmat acum nu face decât să ne sporească frustrarea. Ştim că am avut dreptate şi ştim că această mafie nu a fost oprită şi ştim, din păcate, că e foarte greu ca banii pe care ei i-au făcut să fie recuperaţi”, a adăugat Radu Tudor.

×
Subiecte în articol: La Ordinea Zilei
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close