Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor, după explozia de la bordul navei din zona Sulina: ”Nu trebuie să excludem posibilitatea lovirii intenționate. Rusia a declarat că va lovi orice navă comercială cu cereale din Ucraina”

Radu Tudor, după explozia de la bordul navei din zona Sulina: ”Nu trebuie să excludem posibilitatea lovirii intenționate. Rusia a declarat că va lovi orice navă comercială cu cereale din Ucraina”

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 10:08 20 Sep 2023 Modificat la 10:08 20 Sep 2023

”Având în vedere informațiile preliminare, trebuie să luăm în calcul toate posibilitățile și toate variantele. Prima, o defecțiune tehnică și o explozie la bordul navei din cauze tehnice, a doua, lovirea unei mine marine și avarierea corpului navei.

Aici trebuie să aducem aminte telespectatorilor afirmația făcută de șeful Statului major al Forțelor Navale, amiralul Mihai Panait, în exclusivitate la Antena 3 CNN, de la începutul războiului, peste 80 de mine au fost depistate în apele teritoriale românești și au fost anihilate.

Și noi avem o navă a Forțelor Navale care a fost ușor avariată de o mină care a venit din zona de război.

Nu trebuie să excludem de dragul analizei și posibilitatea lovirii intenționate a acestei nave, având în vedere faptul că Rusia a declarat că va lovi orice navă comercială care transportă cereale din Ucraina și care va îndrăzni să reia culoarul verde de transport, culoar care a fost agreat inițial de Rusia și apoi s-a opus și s-a retras din această inițiativă.

Citește și: Explozie la bordul unei nave de marfă, la Sulina! 12 persoane au fost evacuate

Cred că toate aceste trei elemente trebuie puse pe masă, analizate cu seriozitate de autoritățile române și abia apoi, la final, când avem toate dovezile, să tragem o concluzie clară.

Cred că toată lumea trebuie să înțeleagă, și companiile comerciale și cei implicați în prevenirea incidentelor din punct de vedere militar, că zona de nord-vest a Mării Negre rămâne cea mai periculoasă zonă, una în care am avut parte de confruntări militare directe și am văzut ce s-a întâmplat pe Insula Șerpilor, am văzut ce s-a întâmplat pe platforma petrolieră eliberată de ucrainieni acum două săptămâni. Sunt lovituri puternice care vin din partea invadatorilor ruși.

Există un număr necunoscut, dar destul de mare de mine marine care plutesc în derivă în această zonă și nu în ultimul rând, această amenințare permanentă care vine din partea Rusiei, că orice navă comercială ar putea fi lovită, este o chestiune care trebuie discutată, cred eu, la nivel regional și internațional, în ce măsură poate fi securizată această zonă și Forțele Navale ale țărilor membre NATO pot asigura un culoar pentru transportul navelor, în principal ucrainiene cu cereale, dar și a altor nave comerciale.

Activitatea aceasta de transport maritim e foarte serios afectată în partea de nord-vest a Mării Negre și lucrul acesta trebuie cunoscut de toată lumea, ca să nu avem surprize și incidente de genul celor care s-au petrecut în această dimineață”, a declarat Radu Tudor la Antena 3 CNN.

×
x close