Antena 3 CNN Actualitate Raed Arafat, despre românii aduşi cu avionul din Africa de Sud: "Toate testele au fost negative"

Raed Arafat, despre românii aduşi cu avionul din Africa de Sud: "Toate testele au fost negative"

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, anunță că toate persoanele care au venit marți, din Africa de Sud, cu avionul Tarom, sunt sănătoase. „Toate testele au fost negative", a spus Arafat.

Raed Arafat, despre românii aduşi cu avionul din Africa de Sud: "Toate testele au fost negative"
Sursa foto: Antena 3
de Claudia Popovici    |    30 Noi 2021   •   19:21

Aeronava care i-a repatriat pe românii din Africa de Sud a aterizat marți la Baza militară 90 din București. Avionul a adus în țară 46 de români și 24 de străini blocați în sudul Africii,

Toți pasagerii au fost transportați cu autobuze spre o zonă de triaj unde au fost testați de echipe DSP. În următoarele 14 zile, pasagerii vor sta în carantină.

„Nu avem nici o persoană cu probleme medicale, testele toate au fost negative, pasagerii sunt obosiți”, a declarat Raed Arafat.

Șeful DGSU, Raed Arafat, a fost la aeroportul militar și a anunțat că membrii echipei de rugby au fost îmbarcați într-un alt avion cu destinația Baia Mare. Actele acestora vor fi procesate la aeroportul din Maramureș.

În avion se mai aflau cetățeni români din București, Ilfov, Călărași, Constanța, Dolj, Vâlcea și Vaslui. Aceștia au fost testați și ulterior au plecat spre locurile în care vor sta în carantină.

În ceea ce-i privește pe cetățenii străini, aceștia au fost testați și se pregătesc să plece spre țările lor cu alte curse aeriene. Este vorba despre trei cetățeni polonezi și patru spanioli.

10 bulgari au fost luați cu un microbuz al ambasadei Bulgariei, iar un cetățean maghiar va rămâne în perioada de carantină în România.

×
Subiecte în articol: Raed Arafat avion Africa de Sud
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close