Antena 3 CNN Actualitate Reguli mai aspre pentru fumători: Ţigările cu arome vor fi interzise, iar pe ambalaje vor fi avertismente de mari dimensiuni

Reguli mai aspre pentru fumători: Ţigările cu arome vor fi interzise, iar pe ambalaje vor fi avertismente de mari dimensiuni

Reguli mai aspre pentru fumători: Ţigările cu arome vor fi interzise, iar pe ambalaje vor fi avertismente de mari dimensiuni
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de S.T.    |    19 Dec 2012   •   17:16

Comisia Europeană a adoptat de curând, după ani de pregătire, propunerea de revizuire a directivei în privinţa produsele din tutun, prin care se interzice utilizarea de ţigarete cu arome caracteristice şi este prevăzută utilizarea obligatorie a avertismentelor de sănătate de dimensiuni mari.
   
Acest act constă în norme noi şi mai stricte privind modul în care pot fi fabricate, prezentate şi comercializate produsele din tutun, informează Mediafax.

Mai precis, se interzice utilizarea de ţigarete, tutun de rulat şi produse din tutun nefumigene cu arome caracteristice şi prevede utilizarea obligatorie a avertismentelor de sănătate ilustrate de dimensiuni mari pe ambalajele ţigaretelor şi ale tutunului de rulat.
   
Propunerea reglementează vânzarea transfrontalieră prin internet şi prevede modalităţi tehnice de combatere a comerţului ilicit. În plus, sunt propuse măsuri pentru produsele care nu au fost reglementate în mod specific, cum ar fi ţigaretele electronice şi produsele din plante pentru fumat.

Reguli mai aspre împotriva fumatului. Locurile în care nu mai ai voie să fumezi de la 1 ianuarie
   
În etapa următoare, propunerea va fi discutată în Parlamentul European şi în Consiliul de Miniştri. Adoptarea propunerii este preconizată pentru 2014, iar aceasta ar intra în vigoare începând cu 2015-2016.
   

Tutunul pentru mestecat şi tutunul pentru uz nazal vor face obiectul unor reglementări specifice privind etichetarea şi ingredientele. Este menţinută interdicţia existentă privind tutunul pentru uz oral.
   
"Cifrele vorbesc de la sine: tutunul ucide jumătate dintre utilizatorii săi şi prezintă un grad ridicat de dependenţă", a declarat într-un comunicat Tonio Borg, comisarul responsabil pentru politica în materie de sănătate şi consumatori.
   
Propunerea prevede revizuiri majore ale directivei în vigoare. Astfel, toate pachetele de ţigarete şi tutun de rulat trebuie să conţină o avertizare de sănătate ilustrată combinată cu text care să acopere 75% din partea anterioară şi posterioară a pachetului şi nu pot să poarte elemente promoţionale.

Informaţiile actuale privind gudronul, nicotina şi monoxidul de carbon, care sunt percepute ca înşelătoare, se înlocuiesc cu un mesaj de informare amplasat pe partea laterală a pachetului conform căruia fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer.
   
În acelaşi timp, va fi introdus un format de raportare electronic pentru ingrediente şi emisii. Propunerea prevede interzicerea ţigaretelor, a tutunului de rulat ţigări şi a produselor din tutun nefumigene care au arome caracteristice, precum şi interzicerea produselor cu grad mare de toxicitate şi un potenţial mare de dependenţă.
   
De asemenea, se menţine interdicţia privind produsele din tutun pentru uz oral (tutun snus), cu excepţia Suediei care beneficiază de o derogare. Toate produsele din tutun nefumigene trebuie să poarte avertismente de sănătate pe principalele suprafeţe ale pachetului, iar produsele cu arome caracteristice nu pot fi comercializate. Noile categorii de produse din tutun necesita o notificare prealabilă.
   
Produsele care conţin nicotină, cum ar fi ţigaretele electronice, sub un anumit prag de nicotină sunt permise pe piaţă, dar trebuie să poarte avertismente de sănătate.

   
Potrivit Philip Morris, propunerea va limita accesul consumatorilor la produse şi informaţii despre produse care au un potenţial foarte clar de a reduce efectele dăunătoare cauzate de produsele convenţionale din tutun.

Bolile provocate de fumat omoară, anual, în jur de 6 milioane de oameni, dintre care peste 600.000 sunt fumători pasivi.

Citeşte şi:

Spune adio poftei de ţigară! Dacă renunţi la fumat înainte de 30 de ani îţi prelungeşti viaţa cu 10 ani

×
Subiecte în articol: avertisment fumatori
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close