Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox 4 octombrie 2018. Sărbătoare pentru creştinii de pretutindeni

Calendar ortodox 4 octombrie 2018. Sărbătoare pentru creştinii de pretutindeni

Calendar ortodox 4 octombrie 2018. Sărbătoare pentru creştinii ortodocşi de pretutindeni.

Calendar ortodox 4 octombrie 2018. Sărbătoare pentru creştinii de pretutindeni
03 Oct 2018   •   22:35

Tot această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru, Ierotei, episcopul Atenei.

Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici ce erau la Areopag. Deci fiind învăţat ale credinţei de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos, şi a fost şi începător al cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli.

El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi la care se vedea şi se auzea, că este cuprins de dumnezeire, şi de Dumnezeu lăudător. Deci, vieţuind, bine plăcut înaintea lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.

Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, şi i-au tăiat capul, şi arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.

sursa: noutati-ortodoxe.

×
Subiecte în articol: calendar ortodox
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close