O glorioasă constelaţie de genii a fost cea care lumina perioada acelor ani în care Sfântul Ioan predica la Constantinopol. În vest erau Ambrozie, Ieronim, Augustin.
În est erau cei trei Sfinți Capadocieni: Vasile, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa, educaţi, magnetici şi de-a dreptul fascinanţi. Aceştia au fost bărbaţii cu care Sf. Ioan a împărţit atenţia lumii.
Trăsături fizice
În privinţa aspectului fizic, Gură de Aur era mic de statură şi plăpând, avea faţa plăcută, dar slăbită de post şi suferindă, obrajii traşi, fruntea înaltă, liberă şi ridată, proeminentă, capul pleşuv, urechile puţin mari, un chip plat, cu barbă, ochii adânci erau ca două torţe arzând şi deosebit de ageri şi de pătrunzători. Stomacul îi crea des probleme şi adesea febră.
Era foarte sensibil la frig. La fizic nu avea nimic prin care să se impună mulţimii. Întreaga sa viaţă era în ochii vii şi strălucitori şi în voce, relativ slabă dar de o rară putere de persuasiune (Cf. J. Tixeront, Précis de Patrologie, Paris, 1927, pp. 264-266). Gusturile sale erau dintre cele mai simple, iar viaţa sa, de o austeritate continuă.
Era o natură delicată, simţind cu putere lucrurile şi traducându-şi impresiile într-un mod tranşant. Graţios, bun, afectuos şi vesel cu cei apropiaţi, rămânea, în relaţiile sale exterioare, tot timpul rezervat. Hrisostom atacat, calomniat, a refuzat lupta şi i-a plăcut mai mult să cedeze decât să lupte. În faţa duşmanilor fără conştiinţă, el a avut scrupule şi nu şi-a valorizat drepturile.
Opera Sfântului Ioan Hrisostom
În ce priveşte opera, putem spune că acesta lasă posterităţii o operă uriaşă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât şi prin conţinut, cuprinzând 18 volume în ediţia Migne (vol. 47-64), comparabilă doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre anticii antiohieni, Sfântul Ioan este singurul ale cărui scrieri au dăinuit, în timp, aproape în întregime.
Acest privilegiu este datorat personalităţii autorului, dar nu într-o mai mică măsură, valorii lor. Nici un scriitor oriental nu a obţinut în asemenea măsură admiraţia şi aprecierea posteriorităţii.
Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre cele mai bogate şi alese ale literaturii mondiale, s-au păstrat aproape în totalitate. Opera sa conţine tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole, precum şi cărţi de cult, dintre care cea mai celebră, rămâne, fără îndoială, Slujba Sfintei Liturghii, după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe.
Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susţinute de Sfântul Ioan în Antiohia şi Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci stenografiate de tahigrafi în timp ce el le vorbea credincioşilor, iar înaintea editării acestora, erau verificate şi corectate de Sfântul Ioan.
Toate scrierile Sfântului Ioan atrag şi uimesc într-atât încât îl cuceresc cu totul pe cititor. Operele sale literare sunt un izvor nesecat nu doar pentru teologi, ci şi pentru arheologi şi pentru istoricii culturii.
Conținutul scrierilor Sfântului Ioan
Scrierile lui Ioan analizează cu limpezime şi convingere probleme morale, sociale, dogmatice şi interpretative, comentează practicile vieţii cotidiene, interpretează cărţile Vechiului şi Noului Testament, elogiază personalitatea multor personaje biblice, a sfinţilor, şi a contemporanilor săi de seamă, se opresc asupra învăţăturilor fundamentale ale Bisericii şi apără învăţătura genuin-creştină de asaltul ereziilor destul de numeroase în acea perioadă.
Bogăţia, profunzimea şi logica ideilor sale, cunoştinţele lui enciclopedice, memoria sa fenomenală şi precizia în citarea şi interpretarea Scripturii, precum şi descoperirea bogăţiilor de sensuri ale scrierilor acesteia, frumuseţea şi atracţia stilului, figurile retorice, jocul de cuvinte folosit în unele locuri, desfată sufletul cititorului constituind un adevărat festin duhovnicesc pentru acesta.
Aproape fiecare frază din omiliile sale este certificată cu un citat din Sfânta Scriptură. Fiecare idee este imediat lămurită prin diferite exemple sau asemănări luate din fenomenele naturii, din regnul plantelor, sau al animalelor, din faptele omeneşti, şi cu deosebire din moravurile şi obiceiurile oamenilor de atunci.
Scrierile Sfântului Ioan au un caracter particular ce îţi revelă imediat dacă scrierea aparţine Sfântului sau nu, chiar dacă nu se cunoaşte de la început numele autorului, ci se voieşte a se dovedi din lectura scrierii.
Căci, într-adevăr, toate scrierile Sfântului Ioan, fie ele dogmatice, fie morale, fie comentarii la Scriptură, poartă ca tip particular următoarea caracteristică: nici scrierile dogmatice nu sunt curat dogmatice, nici cele morale nu sunt curat morale şi lipsite de partea dogmatică, şi nici explicările sau herminiile lui asupra Sfintei Scripturi, nu pot fi curat hermeneutice, fără partea dogmatică, ci toate se prezintă sub aceste trei feţe: dogmatică, hermeneutică şi morală.
Corespondența Sfântului Ioan
În scrisorile sale, se pare că vorba sa este mai puţin nervoasă, mai puţin profundă, subtilă, însă de o inteligenţă ascuţită, mai eficace şi mai pe înţelesul ascultătorilor şi cititorilor pentru care oratorul are o afecţiune aparte.
A fost bine spus că dacă Ipponate ilumina minţile, Hrisostom reuşeşte să întărească voinţa. Scrisorile, care sunt circa 240 la număr, foarte scurte, aproape toate scrise în exil şi pe tema Providenţei, temă ce era cea mai potrivită pentru a mângâia sufletele de tulburările suferite atunci de către Biserică, tulburări care îl întristau foarte mult, mai mult decât propriile lui suferinţe. În această privinţă, sunt deosebite cele 17 scrisori închinate văduvei Olimpiada; de mare interes istoric s-au dovedit a fi şi cele două scrisori dedicate Papei Inocenţiu în care Hrisostom formulează o adresare elocventă. Epistolele sunt adresate vechilor prieteni din Antiohia şi Constantinopol, episcopi, preoţi, călugări, funcţionari, care îi luaseră partea şi care din pricina acestei loialităţi faţă de el, fuseseră închişi, torturaţi sau exilaţi. Se poate ca autorul, prizonier în deşertul său, să fi fost supus cenzurii, dar şi formaţia sa clasică la şcoala lui Libanius se simte într-o oarecare măsură. Învăţase să trateze corespondenţa ca pe un gen literar, deţinând legi şi reguli proprii, la care, ca un om cultivat, ţinuse. Această consideraţie ne va explica de ce Sfântul Ioan Hrisostom, care de altfel face dovada unei veritabile stăpâniri a limbii, n-are aici aceeaşi ţinută literară.
Sf. Ioan – remarcabil teolog
În teologie, Sf. Ioan Gură de Aur este, înainte de toate, un moralist care extrage din învăţătura curentă consecinţe practice. El cunoaşte, de altfel, foarte bine doctrina creştină şi, în anumite discursuri de controversă, a expus-o într-un mod savant, dar nu a aprofundat-o pentru ea însăşi, nici nu s-a amestecat în discuţii teologice.
S-a spus, adeseori, că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost mai puţin preocupat de problemele dogmatice şi mai mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenită, deoarece învăţăturile sale morale sunt mereu ancorate în structurile doctrinare biblice şi ale tradiţiei Bisericii.
Putem înţelege mai bine pasionanta lui preocupare faţă de morală, dacă avem în vedere faptul că el s-a considerat înainte de toate păstor de suflete şi abia apoi învăţător. Ca păstor de suflete, el a înţeles şi a cultivat datoria sfântă de a-i învăţa pe credincioşi ce înseamnă, în realitate, transpunerea noţiunilor de credinţă în viaţă, asumându-şi astfel sarcina propovăduirii cuvântului evanghelic.
Putem spune că Sfântul Ioan a fost oarecum reţinut în speculaţii despre tainele divine. Atributele lui Dumnezeu îi sunt familiare, dar el caută mai puţin să le analizeze, dorind mai mult să le trăiască şi să le facă trăite. Sfântul Ioan Gură de Aur nu a avut curiozitatea de a cerceta modul în care, în Hristos, cele două firi s-au unit, iar, pe de altă parte, ca un veritabil antiohian, el a insistat cu precădere asupra umanităţii sfinte, a vieţii, a operei şi a morţii lui Hristos.
Trebuie însă subliniat faptul că la acea vreme nu erau erezii îngrijorătoare de combătut, aşa cum fuseseră înainte şi după el. În acest domeniu, Sfântul Ioan nu a avut mult de lucru şi nici nu s-a văzut constrâns să aprofundeze grave probleme teologice, aşa cum li s-a întâmplat Sfântului Atanasie, Sfântului Vasile, Fericitului Augustin. A luptat mai ales împotriva ereticilor anomei, alcătuind și o lucrare intitulată Contra anomeilor.
