Antena 3 CNN Actualitate Religie „Când auzi că moare cineva, să mergi să-l întrebi ce vede în ceasul morţii”. Îţi dă fiori…

„Când auzi că moare cineva, să mergi să-l întrebi ce vede în ceasul morţii”. Îţi dă fiori…

„Când auzi că moare cineva, să mergi să-l întrebi ce vede în ceasul morţii”. Îţi dă fiori…
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
27 Sep 2017   •   14:31

Ce se întâmplă când moare cineva? Ce vede în ceasul morții? Răspunsul la aceste întrebări le-a oferit un preot în „Familia Ortodoxă”.

„Deodată, cum priveam la bătrână, am văzut-o cum a întors capul spre uşă şi privea ţintă. Mi-am adus aminte în acel moment de cuvintele unui Sfânt Părinte, care spune: „Când auzi că moare cineva, să mergi să-l întrebi ce vede în ceasul morţii. Căci atunci i se deschid ochii sufletului şi vede taine mari ale lumii nevăzute”.

Deci îndată, de faţă cu toţi care erau acolo, am întrebat-o: „Sora Ana, unde priveşti aşa ţintă? Spune-ne şi nouă, ce vezi?” La care ea, vorbind greu, a răspuns: „Văd aici pe alee (adică pe hol) două cruci de aur în chipul la doi sfinţi, şi strălucesc foarte tare”.

S-au minunat toţi cei care erau de faţă şi au devenit foarte atenţi. Apoi mi-a venit alt gând. Având Sfintele Taine la piept acoperite cu procovăţul, am întrebat-o: „Soră Ana, dar ce am eu aici, la piept?” Şi a răspuns bătrâna: „Ai un prunc mic, care străluceşte mai tare ca soarele şi îl ţii într-un lighean”.

Aceste răspunsuri la întrebările ce i le-am pus le-a dat vorbind greu şi rar, după câteva minute de cum o întrebam.

Deci când mi-a spus ce vede ea că ţin la piept, m-am cutremurat, asemenea şi cei ce erau în dormitor. Căci eu eram în nesimţire şi orb, nevăzând duhovniceşte şi neconştientizând ce ţin în braţe.

Când bătrâna a întors capul să privească spre ce aveam eu în braţe, privea într-adevăr cu ochii sufletului, căci cei ai trupului îi avea închişi.

Am rămas în tăcere multă vreme, şi eu şi cei ce erau în dormitor. Apoi am întrebat-o dacă mai vede ceva şi a spus că vede mulţi preoţi îmbrăcaţi în veşminte luminate. Însă vorbea foarte rar şi cu mare greutate”, scrie ortodoxia.me.

×
Subiecte în articol: moarte sfarsit
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close