Antena 3 CNN Actualitate Religie MESAJE DE SF. MARIA. De ce nu este eronat să spui „La mulți ani!” de Adormirea Maicii Domnului

MESAJE DE SF. MARIA. De ce nu este eronat să spui „La mulți ani!” de Adormirea Maicii Domnului

MESAJE DE SF. MARIA. De ce nu este eronat să spui „La mulți ani!” de Adormirea Maicii Domnului
15 Aug 2019   •   19:14

MESAJE DE SF. MARIA. Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Maria. Sărbătoarea cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului face ca tradițiile religioase și folclorice să se împletească și să lase loc unui lung șir de rânduieli străvechi. Data de 15 august e zi de praznic, când se dă de pomană pentru morţi. Dar tot în aceeași zi este Ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor.

MESAJE DE SF. MARIA.Data de 15 august este una încărcată de simboluri, e o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Este vorba despre momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. Scrierile bisericești spun că ea ar fi fost luată de apostolul Ioan, la Ierusalim, pentru a fi îngrijită cum se cuvine. S-a stins în casa lui şi a fost înhumată în peştera din Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, alături de părinţi şi de logodnicul Iosif. Se spune că în ziua Adormirii, îngerii şi sfinţii au umplut împrejurimile de lumină. De la funeralii ar fi lipsit apostolul Toma. Iar când acesta a revenit, după 3 zile, s-a dus la mormânt și l-a găsit gol. Și se crede că Fiul Ei a ridicat-o la cer, de-a dreapta Lui, ca Împărăteasă. Cine se roagă, ținând post negru, la Sfânta Fecioară, scapă de necazuri grele, de boli, de pagube și capătă în schimb alinare și împlinire. În această zi, se oficiază slujbe importante și se organizează hramuri. Cel mai cunoscut pelerinaj de la noi este la Mânăstirea Nicula, unde se află una dintre cele mai populare Icoane făcătoare de minuni.

MESAJE DE SF. MARIA. Unii oameni spun că de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se pomenesc doar morții, cosiderând că ziua onomastică poate fi sărbătorită doar pe 8 septembrie, atunci când Biserica sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.

MESAJE DE SF. MARIA.Totuși, Biserica nu consideră greșit să spui 'La mulți ani!' cu ocazia acestei sărbători, fiind considerată o sărbătoare plină a bucuriei. Moartea Maicii Domnului este mutare la Viata, dupa cum reiese si din troparul sarbatorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutatu-te-ai la viata ceea ce esti Maica Vietii”. Din acest motiv, aceasta sarbatoare nu este trista, ci plina de bucurie, scrie crestinortodox.ro.

 

×
Subiecte în articol: mesaje
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close