Antena 3 CNN Actualitate Religie Mesajul preotului Constantin Necula pentru parlamentari: Mai bine cerșesc o bucată de pâine

Mesajul preotului Constantin Necula pentru parlamentari: Mai bine cerșesc o bucată de pâine

Mesajul preotului Constantin Necula pentru parlamentari: Mai bine cerșesc o bucată de pâine
28 Apr 2017   •   11:02

Referendumul pentru căsătorie şi familie a fost tema conferinţei care s-a desfăşurat, la Palatul Parlamentului, şi la care Coaliția pentru Familie şi ADF International au invitat inclusiv parlamentari, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile, scrie tribuna.ro.

Preotul Constantin Necula, unul dintre membrii fondatori ai Coaliţiei, a fost prezent la conferinţă, ca reprezentant al Facultăţii de Teologie din Sibiu şi a vorbit despre referendumul pentru familie ca un drept constituţional.

"Să ieșim cu aceeași decență mai departe, cu limpezime, nu avem de cerșit un referendum, avem să ni se respecte un drept câștigat de toți aceia din societatea românească care în situația dată au muncit mai mult decât noi. Prefer să cerșesc o bucată de pâine de la săraci decât Referendumul de la cei pe care i-am alles democratic. Şi cum bucata de pâine întotdeauna te apropie de cel sărac, sper să învățăm că nu suntem împotriva nimănui, ci toți suntem în favoarea celorlalți", a spus preotul Constantin Necula.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close