Antena 3 CNN Actualitate Religie Este mierea un produs de post sau nu? Răspunsul oferit de preoți pentru credincioși

Este mierea un produs de post sau nu? Răspunsul oferit de preoți pentru credincioși

Postul Paștelui a început, iar mulți credincioși se întreabă dacă pot consuma miere sau nu, însă preoții au un răspuns clar legat de acest subiect.

Este mierea un produs de post sau nu? Răspunsul oferit de preoți pentru credincioși
Sursa foto: Freepik
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Mar 2024   •   06:00

Postul Paștelui mai este numit și Postul Mare, având în vedere durata sa de 48 de zile.

Acest post este cel mai aspru din punct de vedere alimentar, fiind două zile cu dezlegare la pește, de Buna Vestire, pe 25 martie, şi de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), pe 28 aprilie.

În această perioadă, credincioșii sunt îndemnați, pe lângă renunțarea la alimentele "de dulce", să facă fapte bune și să rostească rugăciuni pentru iertarea păcatelor.

În ceea ce privește alimentația, mulți credincioși se întreabă dacă pot consuma miere în post sau nu, fiind un subiect controversat, în jurul căruia s-au adunat multe păreri pro și contra. 

Cu toate acestea, preoții sunt cei care aduc lămuriri, explicându-ne dacă mierea este un produs de post sau nu.

"Sfântul Apostol Iacob spune să ne ferim de sugrumat și de sânge. Noi ar trebui să mâncăm numai mâncăruri fără sânge. Deci, în post mâncăm mâncăruri fără sânge.

Acestea sunt mâncărurile vegetale și produsele de origine animală care nu au sânge, printre care se numără și mierea", a spus părintele Teologos, de la Muntele Athos, în podcastul "Altceva cu Adrian Artene".

Un răspuns pentru această întrebare a fost formulat și de preotul Andrei Atudori, care susține următoarele:

"Mierea este un aliment de post. De când mă știu și în orice context pe care mi-l pot aminti, mierea am perceput-o ca fiind de post. Mi se pare că această discuție este una mai recentă, mai modernă și că înainte nu încăpea îndoială cu privire la aceasta.

Înțeleg că acum sunt fel și fel de argumente pro și contra. Pentru cine vrea să se piardă în ele, nu are decât să o facă, dar să nu uite esența postului! 

Eu nu am întâlnit la nimeni (încă) în mediul bisericesc (între preoții de mir sau monahi, între mireni etc.) ideea că mierea ar fi de frupt (de dulce). Sigur, nu exclud ca unii sau alții să aibă această opinie.

Da, putem discuta despre aspectul duhovnicesc al lucrurilor. În sensul că cineva se poate întreba cât de "post” este cu adevărat postul "îndulcit” cu miere sau dacă mierea este potrivită pentru a fi consumată în post de cel care dorește să postească mai aspru. Acestea sunt cu totul alte discuții!", a scris părintele, pe site-ul doxologia.ro.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close